Culori: Blue Color

Evenimentul european Noaptea Muzeelor a ajuns, sâmbătă, la cea de-a 15-a ediție. Craiova a fost animată, toate instituțiile de cultură au avut ușile larg deschise până după miezul nopții. Nebunia cea mai mare a fost poate la Muzeul de Artă, unde rândul celor dornici să pătrundă în palat se întindea până aproape de porți.... 

În Dolj, imediat după vacanța de Paște, încep înscrierile la grădiniță. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Dolj, această procedură începe cu etapa de reînscriere, în perioada 6-17 mai, fiind vorba de copiii care au fost şi în anul precedent cuprinşi în învăţământul preşcolar.

Favorita publicului la ediţia din acest an a concursului „Eurovision”, Laura Bretan, se află printre invitaţii speciali ai evenimentului „Placido Domingo jr. & friends” din data de 20 aprilie de la Sala Polivalentă din Craiova, organizat de Filarmonica Oltenia Craiova împreună cu Primăria Craiova şi Consiliul Local Municipal.