VIDEO Droguri nou apărute pe piață, cu 10 lei doza. Dealerii au fost prinși în flagrant

O grupare formată din cinci persoane a fost destructurată. 

 231101 flagrant droguri

Unul dintre suspecţi a fost prins în flagrant, fiind apoi făcute percheziţii pentru obţinerea de probe.

IPJ Dolj precizează că, în perioada februarie – octombrie 2023, 5 persoane, membre ale unui grup infracţional organizat, ar fi deţinut şi comercializat, în mod repetat, (peste 400 de acte materiale), cantităţi de noi substanţe cu efect psihoactiv (ADB-BUTINACA, 5F-MDMB-PINACA), precum şi droguri de mare risc (MDMB-4en-PINACA), pentru 10 lei/doză.

“ Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, au documentat activitatea infracțională a mai multor persoane bănuite de constituirea unui grup infracțional organizat, efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive, în formă continuată și trafic de droguri de mare risc, în formă continuată.

Din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada februarie – octombrie 2023, 5 persoane, membre ale unui grup infracțional organizat, ar fi deținut și comercializat, în mod repetat, (peste 400 de acte materiale), cantități de noi substanțe cu efect psihoactiv (ADB-BUTINACA, 5F-MDMB-PINACA), precum și droguri de mare risc (MDMB-4en-PINACA), pentru 10 lei/doză.

Astfel, la aceeași dată, unul dintre bănuiți a fost prins în flagrant delict, în timp ce deținea, în vederea comercializării, 40 de pachețele conținând substanțe psihoactive noi. Ulterior, au fost puse în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, în județul Dolj, fiind descoperite și ridicate peste 200 de pachețele cu fragmente vegetale (substanțe psihoactive noi), mai multe cântare electronice, 14 telefoane mobile, o tabletă electronică, 2.000 de euro, 150 de dolari, 200 de lire sterline şi 8.021 de lei, precum și alte mijloace de probă.

231101 plicuri droguri flagrant

La data de 31 octombrie 2023, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reținerea a 4 persoane, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive, în formă continuată și trafic de droguri de mare risc, în formă continuată.

În cursul zilei de 1 noiembrie a.c., a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj, cu propunerea de arestare preventivă a bănuiților, pentru 30 de zile. Cu privire la cea de-a 5-a persoană, având în vedere că se sustrage urmăririi penale, a fost solicitată arestarea preventivă în lipsă.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română. Acțiunea a beneficiat de sprijinul a jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Craiova.” anunţă IPJ Dolj.