Pe canalul de televiziune Comedy Central, există un serial de desene animate care se numeşte Family Guy, ce se difuzează numai după ora 0,00, pentru că este destinat adulţilor, şi în care sunt ironizate comportamentele umane ciudate, chiar aberante, fiind prezentate, la un moment dat, ca fiind chiar acceptabile.

Fireşte că este o exagerare – nu poţi accepta pe unul care se bate cu un cocoş până la sânge, un poliţist în scaun cu rotile care, cică, e şeriful oraşului, sau un vecin (prieten) care, atunci când trece un autobuz cu formaţia rock preferată, iese în stradă cu gagica lipită de el, în poziţia misionarului, pe verticală...

Dar aici totul esrte posibil. Creatorul acestui serial de desene animate, de mare succes în America, şi nu numai, este un tip fascinant, născut în Australia, cu mamă asiatică, ceea ce i-a dat o fizionomie simpatică, dar, mai ales, o inteligenţă şi un talent speciale. Iată, încă o dată, că amestecul sângelui şi raselor are toate şansele să contribuie la naştereea unor genii.

Într-unul din episoadele acestui serial, o familie care, cu ocazia unor jocuri pentru copii, interacţionează cu Peter şi Lois Griffin (eroii de facto ai serialului Family Guy), are un copil mic, de câţiva ani, bolnav de cancer, dar refuză orice tratament medical pentru copil, pentru că religia lor nu le permite să facă altceva mai mult pentru el decât... rugăciunea la Dumnezeu. Iar Lois, ca o mamă şi pasională, şi iubitoare, dar şi indiferentă şi sarcastică, de multe ori, consideră că este datoria ei morală să intervină şi să facă ceva pentru acel copil bolnav de cancer, astfel că, angrenându-l şi pe soţul său, Peter, în această intervenţie, se duc, noaptea, ca nişte hoţi, în casa părinţilor copilului şi îl fură pentru a-l duce la spital, ca să i se administreze tratamentul de care avea nevoie.

Este de menţionat că Peter, grăsanul ei soţ, îi zice, înainte de a-şi pune cagulele şi a pleca să fure copilul: „Lois, dacă mi se întâmplă ceva, vreau să-ţi spun de pe acum că eu, de mai mult timp, nu mai sunt fericit!”. Genial şi apoteotic pentru un serial de desene animate, în condiţiile în care nici filmele artistice şi nici viaţa de zi cu zi nu îţi oferă, zilnic, astfel de pilde!

Am povestit toată această şaradă ca să zic, mai departe, că şi noi, poporul român, sau cei care încă mai credem că reprezentăm poporul român, ne aflăm în aceeaşi situaţie: trebuie să fim furaţi de cineva din afară şi să ni se facă un tratament, pentru că şi noi suferim de un cancer cu combustie internă foarte agresivă şi, dacă nimeni nu face nimic ca să ne salveze, va urma extincţia, ca naţie...

De-a lungul istoriei, noi am fost, mai tot timpul bolnavi, ne-au tot tăiat capetele şi ne-au omorât femeile gravide turcii şi tătarii care făceau expediţii războinice pe meleagurile noastre, ne luptam cu ei, conduşi de Mihai Viteazul, Ştefan cel Mare sau Mircea cel Bătrân, dar acum ne aflăm într-o situaţie sensibil asemănătoare cu acele vremuri, în sensul că fantoma lui Ceauşescu s-a trezit şi ne ameninţă, din nou, cu alienarea politică, socială şi economică, ba chiar cu alienarea morală. Rânjesc, ameninţător, vremurile în care intelectualii erau duşmanii poporului şi erau trimişi la Canal sau în teminiţele de reeducare, ni se arată, murdară şi destrăbălată, ca o curvă ieftină, incultura şi prostia, duse la un nou paroxism politic, cu pancarte, şi ne este teamă când vedem jandarmii pe stradă, pentru că ei şi-au creat, deja, imaginea de torţionari ai regimului actual, imagine de care nu vor scăpa prea curând...

Suntem, deci, bolnavi rău de tot, trebuie să apară acei Peter şi Lois Griffin ca să ne salveze, dar dacă nu pot deschide fereastra, ca să intre şi să ne ia din patul de suferinţă, dacă, cine ştie?, deodată, apar nişte paznici ruşi care împresoară casa şi stau cu Kalaşnikoavele pregătite, ce facem, că nici spitalele europene nu sunt deschise non-stop, îţi acordă primul ajutor dacă vii la timp şi cu asigurarea de sănătate valabilă?!...  Şi, mai ales, europeană(!)...