Mă cunosc cu Lia Olguţa Vasilescu de vreo 22 de ani, de prin 1997, când lucram la cunoscuta revistă săptămânală Obiectiv Magazin – cunoscătorii, câţi mai sunt în viaţă, ştiu despre ce vorbesc –, o revistă care se citea, pe sub birouri, în Primăria Craiovei, Prefectura judeţului Dolj şi în Consiliul Judeţean Dolj, unde mai erau şi alţi încremeniţi în funcţii, ca acum – nu dau nume, ca să nu-mi fac mai mulţi duşmani decât am deja, care considerau, ca şi acum, că ei fac politica locului şi ei hotărăsc soarta supuşilor craioveni, care habar nu au ce interese şi ce bani circulă, pe deasupra lor, către buzunarele celor de la putere...

În 1997, când a venit, în redacţia revistei Obiectiv Magazin, împreună cu Mihai Dragu – pe atunci preşedinte al Tineretului Partidului „România Mare”, iar ea, Lia Olguţa Vasilescu, care lucra la ziarul Cuvântul libertăţii din Craiova, sub bagheta autoritară şi destul de restrictivă a lui Mircea Canţăr, şi cu care am devenit, zic eu, prieten, şi mi-a spus să-i zic Oana, m-a surprins prin frumuseţea ei. I-am zis, atunci, lui Eugen Delcea, directorul revistei Obiectiv Magazin, că am impresia că nu am mai văzut niciodată o fată mai frumoasă ca ea!... Era prin 1997, deci, daţi timpul înapoi şi imaginaţi-vă că aşa era.

Am ieşit, apoi, de câteva, ori, la o bere, la un coniac, la o cafea... Nu ştiu, nici până acum, dacă pot da crezare unor zvonuri despre anumite derapaje alcoolice ale Olguţei, deşi am auzit tot felul de variante, din surse diferite. O fi, sau nu o fi aşa, nu sunt eu cel care pot judeca viaţa cuiva. Personal, pot să spun că, de câte ori am fost cu Oana (Lia Olguţa Vasilescu) la o bere, la o cafea, nu s-a întâmplat nimic din ceea ce am auzit ulterior. Nu mă erijez într-un apărător al ei şi, în nici un caz, al Partidului Social Democrat, pe care-l reprezintă, la acele niveluri, pe care cred că nici ea nu şi-a imaginat că le va atinge. Eu vorbesc doar de adevărul tangibil.

Pentru mine, PSD, în care se află şi ea, Lia Olguţa Vasilescu, Oana – pentru cei care am considerat-o prieteni, este un partid nociv pentru viitorul României, de care trebuie să ne scuturăm ca de o râie, care nu trebuie să se transforme în lepră, pentru că, după ce încep să ne cadă mâinile, şi picioarele, şi ochii şi organele vitale, pe rând, în ţărână, nu mai avem ce să revendicăm şi nici ce să ne mai dorim. De multe ori, dacă trecutul a fost eşuat, eşuat va fi şi viitorul!...

Eu i-aş transmite, acum, Liei Olguţa Vasilescu – poate îl citeşte: Oana, eu sunt Emilian Mirea, am fost sau, poate, eu am crezut că suntem prieteni, am stat, de multe ori, la câte un pahar de vorbă, împreună... Trezeşte-te, revin-o la jurnalista justiţiară, care erai, odată, şi pe care te-am găsit plângând, în biroul tău, de Prim redactor şef adjunct, de la ziarul Cuvântul libertăţii şi, după ce am bătut la uşă, mi-ai deschis şi m-ai întâmpinat cu formula ta obişnuită, către prieteni, „Ce e, mami?”, şi mi-ai spus că Mircea Canţăr te-a jignit şi ţi-a vorbit urât pentru că nu i-ar fi plăcut modul în care ai abordat tu problema, într-un articol...

Şi eu am avut aceeaşi problemă, în 2004, cân am rezistat doar 10 zile în redacţia ziarului Cuvântul libertăţii, sub comanda lui Mircea Canţăr, pentru că, deşi, în şedinţa de redacţie, de la ora 9, dimineaţa, spui despre ceea ce scrii în ziua respectivă, el vine şi te ia la şuturi, apoi, că de ce scrii despre acel subiect, care, deodată, lui nu îi mai convine...

Eu ştiu ce se întâmplă cu tine: este beţia banului şi a puterii! Dar sunt vremelnice, Oana, crede-mă aşa cum sunt vremelnice şi bucuriile, şi fericirile de moment! Uite că eu nu am avut şi nu am banii şi puterea ta, pe care ţi le-a dat politica – şi pe care le-aş fi putut avea şi eu, ocazii au fost, dar nu am vrut, pentru că nu-mi place jigodismul! Mai avem nişte zeci de ani de trăit – nu se ştie niciodată, după care ne vom prezenta cu dosarul personal în faţa lui Dumnezeu...  

Şi mai citeşte şi tu Biblia, Oana, mai ales capitolul Eclessiastul, care îţi aminteşte, mereu, că... „totul e deşertăciune şi vânare de vânt”.