Un alt accident pe Centura de Nord a Craiovei

Un bărbat și o femeie au ajuns la spital, joi, în urma unui accident care a avut loc pe Centura de Nord a Craiovei. 

accident 2 centura nord

Potrivit IPJ Dolj, în impact au fost implicate două mașini.

La faţa locului s-au deplasat poliţiştii care au stabilit faptul că evenimentul rutier a avut loc între două autoturisme, respectiv un autoturism condus un bărbat de 72 de ani, din Craiova, pe strada Liviu Rebreanu, care la intersecţia cu pe DN 65 F, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 65 de ani, din aceeaşi localitate, pe DN, pe Centura de Nord a Craiovei. În urma evenimentului rutier, bărbatul de 72 de ani şi o femeie de 60 de ani, din Craiova, pasager în autoturismul condus de bărbatul de 65 de ani au fost transporţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.

Șoferii au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.