Nouă vagoane ale unui tren de marfă au deraiat, iar două s-au răsturnat, în stația Leu

Circulație feroviară este închisă temporar între Craiova și Caracal, după ce în cursul nopții de luni spre marți mai multe vagoane ale unui tren privat de marfă au deraiat.

tren deraiat pe balota 191105

Compania CFR SA informează că traficul feroviar a fost restricționat începând cu ora 1.30 pe relația Craiova - Caracal, din cauza unui incident feroviar în care este implicat un tren privat de marfă.

La intrarea în stația CF Leu, peste macaze, nouă vagoane din compunerea unui tren privat de de marfă au deraiat, iar alte două s-au răsturnat. Trenul, care aparține operatorului privat de marfă Global Rail Solutinons, avea în compunere 35 de vagoane încărcate cu cereale și circula în relația Salonta – Roșiori Nord.

Personalul feroviar al SRCF Craiova va acorda sprijin tehnic operatorului privat de marfă în procesul de repunere pe șină a vagoanelor deraiate si răsturnate, astfel încât zona Craiova – Caracal să fie redeschisă în condiții de siguranță.

În acest moment circulația trenurilor se realizează cu tractiune Diesel, pe rute alternative Craiova – Piatra Olt – Caracal (linie simplă neelectrificată).

CFR SA precizează că evenimentul va fi anchetat de o comisie de specialitate, care va stabili cauzele deraierii.

(sursa: Mediafax)