Culori: Pink Color

Cei care îi consideră ciudaţi pe colecţionari nu înţeleg resortul şi finalitatea unei pasiuni pentru obiecte, ce par derizorii, la o privire frugală, dar nu sunt deloc aşa: fiecare obiect de colecţie are povestea lui şi este reminiscenţa unui trecut ce ni se devoalează tocmai prin acea entitate materială pe care o colecţionăm, poate că acele obiecte poartă informaţiile spirituale şi chiar genetice ale unei generaţii, ale unei familii, poate că este o carte antropologică deschisă a unui neam în care adeneul respiră, încă, pentru că e viu...

Municipiul Drobeta Turnu Severin va găzdui pe data de 20 noiembrie a.c., la Palatul Culturii „Teodor Costescu”, una dintre cele mai mari companii de balet din lume, respectiv „Ballet Classique de Saint Petersbourg” – Lacul Lebedelor.

Mihaela Albu este o scriitoare și profesoară de succes din Craiova – chiar şi după pensie, activitatea sa, pe tărâmul literelor, fiind într-o continuă desfăşurare. Este aproape nelipsită de la evenimentele literare şi autoare de cărţi şi reviste de cultură de înaltă ţinută.

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește vineri, 27 septembrie 2019, începând cu ora 12:00, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, lansarea proiectului „Cartea de identitate".

Macedonia este o ţară care îţi dă impresia că se află într-o continuă căutare a identităţii naţionale, sutele de statui care împânzesc centrul capitalei Skopje încercând, aproape patetic, să te convingă că macedonenii sunt urmaşii legitimi ai lui Alexandru cel Mare, dar şi a contrastelor religioase.

Într-una din cele patru zile, cât a durat sejurul meu în Skopje, am avut privilegiul şi onoarea de a-l întâlni pe scriitorul macedonean Milovan Stefanovski, pe care îl consider şi prieten, care, pe vremuri, după cum îmi povestea (când deţinea catedra de lector de limbă macedoneană la Facultatea de Filologie, din cadrul Universităţii din Craiova, până în 1989), era bun prieten cu Marin Sorescu şi cu Tudor Gheorghe, iar de Craiova îl leagă sufleteşte multe amintiri frumoase.

A ieşit de sub tipar, fierbinte, Antologia de Poezie RESEMNARE METAFIZICĂ, a poetului craiovean (sus-semnatului) Emilian Mirea, care se vrea o chintesenţă a poeziei de maturitate a autorului, ce a avut aroganţa de a face această selecţie a operei ante-mortem, lăsându-le altora şansa şi onoarea de a face şi o selecţie post-mortem, a poeziei sale. Când va fi cazul, nu e nici o urgenţă...

Mai multe articole...

Subcategorii

X

Right Click

No right click