Dublă lansare de carte
Lansarea cărţilor celor doi autori – „Povestiri desenate istorice şi comice”, de Cristian Ciomu şi Colecţia „Clubul Temerarilor”, de Dodo Niţă, s-a bucurat de un real succes.
Lansarea cărţilor celor doi autori – „Povestiri desenate istorice şi comice”, de Cristian Ciomu şi Colecţia „Clubul Temerarilor”, de Dodo Niţă, s-a bucurat de un real succes.
După ieșirea din starea de urgență, Asociația Macedonenilor din România (AMR) a reluat cursurile de limba macedoneană.
Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește sâmbătă, 1 august 2020, începând cu ora 12.00, în curtea instituției, evenimentul intitulat „Răscruci BDC”.
Migrația către mediul online, posibilă în din ce în ce mai multe domenii după anul 2.000, este un fenomen ce se poate observa cu ușurință și în industria jocurilor de noroc, acolo unde operatorii de top pun la dispoziția clienților sute sau chiar mii de jocuri de la cei mai buni furnizori.
Pentru o mai largă participare, cei interesaţi mai au timp să-şi trimită lucrările literare pentru concurs.
Vor fi interpretate MADRIGALE și PRELUCRĂRI FOLCLORICE.
Nimeni nu poate spune cu exactitate care este motivul pentru care numărul 7 s-a bucurat, din cele mai vechi timpuri, de o apreciere deosebită.
La Editura EIKON, Bucureşti, 2020, a apărut volumul de poeme „STARE de URGENŢĂ”, autor Dan Anghelescu, un iubitor al Craiovei şi al vieţii culturale de aici.
Este vorba despre Tudor Popa, proaspăt laureat al premiului pentru cel mai bun artist plastic român la ROMCON 2020 (Convenţia Naţională de Science-Fiction din România).
La Editura AIUS, din Craiova, a apărut a doua carte din colecţia „Cărţile exilului”, dedicată lui Virgil Ierunca (cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la naştere).
„TELEFOTOGRAFIA” – o invenţie „prevăzută” încă din anul 1918, în revista americană Electrical Experimenter, editată de scriitorul Hugo Gernsback, care a dat numele faimosului Premiu „Hugo”, pentru literatura științifico-fantastică.
„Pictează cu multă dragoste şi plăcere, ceea ce o va propulsa uşor spre o pictură bună, sinceră şi cu picioarele pe pământ”. (Nicolae Blei)
Teatrul de Vară din Parcul „Nicolae Romanescu”, Craiova, găzduieşte vineri, 24 iulie 2020, începând cu ora 20.00, un Concert Bach/Beethoven.
„Cartierul Craioviţa Nouă” - un extras din revista Flacăra nr. 902/16 septembrie 1972.
Mirela Ştefania Dumitrescu este unul dintre artiştii plastici craioveni pentru care modestia este principalul fel de a fi.
A apărut cartea ”IMAGINARIUM - O istorie tematică a literaturii science-fiction”, de Aurel Cărăşel.
Cea de-a patra ediţie a Festivalul Naţional al Sculptorilor cu Drujba promite să fie şi cea mai spectaculoasă!
Vineri, 17 iulie 2020, începând cu ora 20.00, Teatrul de Vară din Parcul "Nicolae Romanescu" va găzdui un nou Concert simfonic.
Lansarea Cenaclului revistei MOZAICUL, petrecută, azi, pe terasa Restaurantului „Viena”, din centrul Craiovei, a fost un prilej plăcut de reîntâlnire a scriitorilor craioveni.
A apărut volumul „CONSTANTIN BRÂNCUȘI. Dicționar monografic. OAMENII DIN VIAȚA LUI”, Editura Tipo Moldova, 2020, de Zenovie Cârlugea, cu un Cuvânt Înainte, generos, al autorului.
Acest site folosește cookie-urile pentru a gestiona autentificarea, navigarea pe site și alte funcții. Prin utilizarea site-ul nostru, ești de acord cu utilizarea acestora.