Invitație în lumea păpușilor
Așa cum ne-a obișnuit, Teatrul pentru Copii și Tineret Colibri Craiova își inivită, duminică, micul public la spectacol.
Așa cum ne-a obișnuit, Teatrul pentru Copii și Tineret Colibri Craiova își inivită, duminică, micul public la spectacol.
Casa de Cultură „Traian Demetrescu” organizează luni, 6 mai, cea de-a doua ediție a rezidenței culturale „Story Wood Cut” la ora 11:00 în Parcul Tineretului.
În perioada 11-12 mai, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret organizează Festivalul Bucurie în Mișcare.
Evenimentul este organizat sâmbătă, 20 aprilie, pentru a doua oară consecutiv în Craiova, de către Federația Română de Motociclism, Hard Enduro Craiova și Free Bike Team Râmnicu Vâlcea.
Festivalul Daco-Roman ”Drubeta” se află la a doua ediție și va încânta publicul severinean prin activități de reconstituire istorică (reenactment antic) care redau atmosfera unei lumi de acum 1900 de ani. Scopul principal al evenimentului este promovarea patrimoniului dacic şi roman, într-o manieră modernă.
Consiliul Judeţean Dolj și Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj susțin și în acest an proiectul „Micul artist“ - coordonat de prof. Dorina Chirion Tîncă și vă invită la Festivalul „Tradiție și culoare“ marți, 16 aprilie 2019, între orele 11:00 - 13:00, la Galeriile „Cromatic“.
Acest site folosește cookie-urile pentru a gestiona autentificarea, navigarea pe site și alte funcții. Prin utilizarea site-ul nostru, ești de acord cu utilizarea acestora.