Gala Premiilor UNITER, pentru prima dată în Craiova. Spectacol de excepție la Teatrul de Vară

Cea de-a XXVIII-a ediție a Galei Premiilor UNITER, festivitate care aduce în scenă cei mai apreciați actori ai momentului, a avut loc ieri, 21 septembrie, la Teatrul de Vară al parcului “Nicolae Romanescu”.

200921 gala uniter 01

În ciuda situației extrem de delicate în ceea ce privește desfășurarea evenimentelor în timp de pandemie, organizatorii au fost nevoiți să reconsidere data festivității, aceasta fiind programată inițial pe 11 mai în incinta Teatrului Național “Marin Sorescu”.

Întâmplarea a făcut ca importantul eveniment să se suprapună cu sărbătorirea a 170 de ani de activitate a teatrului din Craiova.

Vicepreședintele UNITER, Aura Corbeanu, a declarat că este extrem de fericită că spectacolul s-a găzduit într-un decor extraordinar, în aer liber, la invitația Primăriei Municipiului Craiova și a Teatrului Național.

Ion Caramitru, președintele UNITER, își exprimă entuziasmul astfel: “Cu masca pe figură, ca în Commedia dell’arte, ne-am ascuns de public în așteptarea unor vremuri mai bune. Iată-ne acum în Craiova, în plin septembrie, în aer liber, întinzând pânzele Galei și gata de a spune totul despre noi, cei care nu ne ținem gura, când avem de spus ceva despre tot și despre toate. Astăzi vom vorbi despre cei mai buni dintre noi, îi vom vedea, îi vom premia!”. 

 200921 gala uniter 02 caramitru

La cel mai important eveniment din lumea teatrală, au fost așteptate peste 350 de nume din teatrul românesc. 

Au fost acordate peste 20 de premii, prin urmare, Craiova a avut momentele sale de vârf.

Premiul Președintelui UNITER a fost acordat Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova, pentru 170 de ani de istorie în teatrul românesc. Premiul a fost ridicat de către directorul teatrului Alexandru Boureanu.

Festivalul „PUPPETES OCUPPY STREET/ „PĂPUȘILE OCUPĂ STRADA”, organizat de Teatrul pentru Copii și Tineret Colibri Craiova a fost premiat special pentru teatru de păpuși și marionete. Premiul a fost ridicat de către directoarea teatrului, Adriana Teodorescu.

Premiile pentru întreaga activitate ca actor, respectiv actriță, au fost acordate lui Mircea Rusu și Rodicăi Mandache.

Premiile pentru cel mai bun actor, respectiv cea mai bună actrița în rolurile principale, au fost câștigate de către Lucian Ionescu ( pentru rolul Gomez Addams din spectacolul „Familia Addams”) și Anca Hanu (pentru rolul Chiritza Bârzoi din spectacolul „Chiritza în concert”).