Criticul Marius Chelaru, despre noi apariții editoriale din literatura albaneză

În cursul lunii aprilie a văzut lumina tiparului, la Editura Asdreni a Asociației Liga Albanezilor din România (ALAR), volumul „Albanii pe hărțile inimilor”, o lucrare de critică literară semnată de Marius Chelaru, redactorul-șef adjunct al prestigioasei reviste „Convorbiri literare” de la Iași.

aparitii editoriale albanezi

Cu toate că cea mai mare parte a activității Asociației Liga Albanezilor din România (ALAR) s-a desfășurat de la distanță, pe perioada stării de urgență în România, acesta nu fost un impediment pentru organizație și colaboratori în a-și duce la bun sfârșit proiectele editoriale.

Rareori se întâmplă ca un critic să devină atât de familiarizat cu o literatură străină, scrisă într-o limbă mică, precum este literatura albaneză, așa cum se întâmplă cu prietenul acestei literaturi, scriitorul și criticul literar Marius Chelaru. După cartea Cu sufletul pe buze, cu eseuri critice despre scriitori de limbă albaneză, (vol. I – 2006, vol. II – 2012, Editura Timpul, Iași, 2006), Marius Chelaru, cunoscut ca un cercetător tenace, critic și un observator fin, printre altele, al literaturilor importante scrise în limbi mici, aduce pentru cititorii și iubitorii de literatură o altă culegere de articole despre autorii albanezi, publicați în limba română.

Prin intermediul limbii române și al celorlalte limbi străine însușite, Marius Chelaru a devenit un excelent cunoscător al istoriei vechi și moderne a Albaniei, al literaturii albaneze, al personalităților de origine albaneză, al prozei și poeziei clasice și moderne albaneze. De fapt, studiile de analiză ale lui Chelaru redau o imagine de ansamblu asupra literaturii albaneze, prin relevarea unor fenomene literare specifice, a unor procese ce țin de factorul istoric, antropologic și social, oprindu-se, îndeosebi, la personalități și scriitori care au determinat mersul și evoluția acestei literaturi. Ducând mai departe apetitul său intelectual de cunoaștere profundă, Chelaru aduce în atenția noastră această carte, în care observațiile sale rezultă dintr‑o perspectivă internă a literaturii albaneze.

Interesul scriitorului Marius Chelaru față de cultura albaneză s-a manifestat timpuriu. Sunt zeci de recenzii, studii, articole scrise de acest critic despre autorii albanezi, traduși în limba română publicate în reviste de specialitate, mizând înțelegerea substanței și esenței acestei literaturi. Prefețele sau studiile semnate de Marius Chelaru se remarcă prin competență, intuiție, analiză și spirit critic. Sunt dezvăluite laturi total necunoscute ale creației autorilor albanezi luați în discuție. În totalitatea lor, aceste articole țin locul unei introduceri în literatura albaneză de ieri și de astăzi. Pe de altă parte, autorul reconstituie firele de legătură cu balcanismul cultural.

Cartea este consacrată în primul rând celui mai cunoscut scriitor albanez contemporan, Ismail Kadare, însă nu lipsesc articolele dedicate unor alte nume importante ale literaturii albaneze, precum Mitrush Kuteli, Lasgush Poradeci, Visar Zhiti, Agim Isaku, Sali Bashota, Besnik Mustafaj, Ibrahim Berisha, Jeton Kelmendi, Arber Ahmetaj, Teodor Laco, Dhimiter Pojanaku, Baki Ymeri, Ramiz Gjini, Gjeke Marinaj etc.

X

Right Click

No right click