30 de tineri artiști români, selectați în Programul Tinere Talente al Fundației Regale Margareta

30 de tineri artişti plastici şi muzicieni proveniți din familii cu venituri reduse vor fi sprijiniți pe parcursul anului 2020 de Fundația Regală Margareta a României, în cadrul celei de a XIII-a ediții a programului „Tinere Talente”. 

Tinere Talente 2020 FRMR muzica

Sprijinul constă în burse, sesiuni de mentorat şi promovare, care le vor da tinerilor posibilitatea să-și dezvolte potențialul artistic. 

Din cei 30 de tineri artiști care vor primi bursa Tinere Talente în 2020, 26 au fost aleși de către un juriu de specialitate, în urma unei selecții naționale care a avut loc în luna ianuarie. Acestora li se alătură 4 foști bursieri, alumni ai programului, care își vor continua pregătirea, dar vor avea și rolul de lideri, îi vor inspira pe noii bursieri și le vor oferi sfaturi practice din experiența acumulată până acum.

Tinerii selectați au vârste cuprinse între 14 și 24 de ani și studiază la licee sau universități de arte plastice și muzică din Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Piatra-Neamț, Ploiești și Timişoara. Aceștia vor avea un plan de dezvoltare artistică, prin sesiuni de mentorat și stagii de masterclass intergeneraționale, susținute de artiști consacrați, în cadrul unei tabere de creație, dar și oportunități de promovarea a operei lor prin evenimente organizate de Fundație si parteneri ai programului.

Bursa Tinere Talente în valoare de până la 2.000 Euro se acordă fiecărui bursier pe perioada unui an calendaristic. Sprijinul financiar le permite tinerilor să își achiziționeze materiale necesare studiului, accesorii și instrumente muzicale, ustensile și materiale pentru realizarea lucrărilor de artă, să participe la concursuri sau cursuri de specializare, să performeze în cadrul unor manifestări artistice. Tinerii au oportunități de cunoaștere și de explorare artistică, dar și posibilitatea de a relaționa cu importanți oameni de cultură.

În 2019 au fost organizate 28 evenimente de promovare a bursierilor – concerte, recitaluri sau expoziții de arte vizuale. Printre partenerii instituționali s-au numărat Filarmonica George Enescu, Teatrul Național București, Elite Art Gallery, Muzeul de Etnografie Cluj-Napoca, Universitatea Naţională de Muzică din București, Muzeul Național de Artă al României. De asemenea, tinerii au avut ocazia să participe la 12 mentorate și sesiuni de discuții cu artiști consacrați, 6 întâlniri de dezvoltare personală, 7 masterclass-uri şi workshop-uri, 6 vizite ghidate la muzee de artă și case de artiști. Mentorii tinerilor muzicieni au fost soprana Cellia Costea, dirijorul Constantin Adrian Grigore, cornistul Cristian Borcan, dirijorul Gabriel Bebeșelea, pianista Raluca Ouatu, tenorul Teodor Ilincăi, pianista Verona Maier. Pentru tinerii artişti vizuali, în 2019 au fost mentori Carmen Apetrei – grafician, Gabriela Tofan – sculptor, Ileana Dana Marinescu- artist vizual, Virgil Scripcariu – sculptor, Irina Florescu – artist vizual, Ana Neagoe – grafician.

Ultimele știri