„Laborator 2.0” la Muzeul Olteniei

Eventera și Muzeul Olteniei Craiova, Secția de Științele Naturii, vă invită, în perioada 9-20 martie, într-o călătorie prin lumea simțurilor, în „Laborator 2.0”.

Afis Muzeul Olteniei Laborator

Expoziția este adresată copiilor cu vârste între 5 și 14 ani și își propune să le ofere acestora o experiență educațională nonformală, care să le trezească interesul pentru știință.

În perioada 9-20 martie, din oră în oră în intervalul 09.00-17.00, vă invităm la Secția de Științele Naturii, din cadrul Muzeului Olteniei Craiova, să descoperim știința, prin intermediul simțurilor.

În zona de biologie, vom afla curiozități despre organele de simț și vom analiza, pe baza unei instalații interactive, cum funcționează creierul. Pentru că o mare parte din zona de biologie este dedicată testării simțurilor, vom vedea prin ochii oamenilor care au defecte de vedere, apoi prin ochii unei pisici, sau chiar ai unei albine, vom testa simțul tactil prin cutii senzoriale, tot în jocuri senzoriale vom testa și simțurile olfactiv și pe cel auditiv.

După ce am vorbit despre modul în care simțurile ne ajută să ne adaptăm și să reacționăm în mediul în care trăim, călătoria senzorială în „Laborator” 2.0 va continua cu zona de fizică. Aici vom explora fenomenele din optică și acustică. Vom afla ce reprezintă undele electromagnetice, ca mai apoi să ne concentrăm pe lumina vizibilă și să o trecem prin tot felul de fenomene: reflexie, refracție, dispersie sau polarizare. Aici vom face curcubee, vom îmbina puzzle-uri cu oglinzi, sau vom îndoi creioane în apă. Tot în zona de fizică vedem invizibilul, cu efectul Schlieren, sunetul cu experimente de cimatică, dar și matematica prin Figurile lui Lissajous.

Într-o eră dedicată evoluției tehnologice, copiii simt, de la vârste foarte mici, presiunea și stresul vitezei. Pentru a ne regăsi echilibrul este nevoie să simplificăm lucrurile și să fim mai atenți la simțuri. Simțurile ne ajută să explorăm lumea înconjurătoare și să ne adaptăm acesteia, dar mai au un rol, acela de a da gust, culoare și echilibru vieții noastre. În „Laborator 2.0” ne deschidem simțurile pentru a explora știința, facem corelații, răspundem la întrebări și ne bucurăm de curiozitate, a noastră și a copiilor. 

Expoziția a fost organizată, până acum, în numeroase orașe din țară, dintre care Iași, Arad, Timișoara, Piatra Neamț, Bacău, Ploiești, au atras peste 40.000 de vizitatori și îşi propune să ajungă și în alte orașe din țară.

Un  tur ghidat durează aproximativ 50 de minute, iar tururile se desfășoară din oră în oră, în intervalul 09.00-17.00. Prețul unui bilet este de 12,5 lei de persoană.

Evenimentul este recomandat, în principal, claselor de elevi, ca o alternativă de educație nonformală, iar profesorii care însoțesc grupul primesc adeverințe de participare.

Expoziția se vizitează doar pe bază de rezervări la numărul 0766 704 668, sau pe adresa de e-mail la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., iar pentru mai multe informații despre desfășurarea expoziției puteți vizita pagina de facebook https://www.facebook.com/Laborator.ro/        

În „Laborator 2.0”, la Muzeul Olteniei Craiova, sunt aşteptaţi mii de copii care să meargă într-o călătorie ghidată de știință, prin lumea simțurilor.

X

Right Click

No right click