Lansare carte emilian mirea

Lansarea Antologiei mele de Poezie, RESEMNARE METAFIZICĂ, ce s-a desfăşurat pe data de 29 octombrie 2019, la Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” – Sala „Dinu C. Giurescu” din Craiova, a adunat, laolaltă, mulţi oameni de cultură, care s-au regăsit, pe ei înşişi, participând la o seară în care pe primul loc a fost POEZIA şi CUVINTELE ALESE ale celor care au ţinut să marcheze momentele, în care şi-au exprimat gândurile, cu rostiri din cele mai profunde.

Moderatorul Mircea Pospai a fost de zile mari, Mihaela Albu – ca totdeauna, o suavă şi purtătoare de vorbe alese, şi toţi ceilalţi – Mihai Firică, George Popescu, Nicolae Marinescu, Col. (r) Marinel Florescu, Alex Gregora, Ştefanin Vlădulescu, Ştefan Vlăduţescu, au venit cu partea lor de inefabil, pentru a contribui la un regal cultural.    

În prima jumătate de oră, tenorul Bogdan Olaru ne-a lăsat muţi de uimire, interpretând trei piese din muzica clasică, cu o anume tentă metafizică, pentru a fi în ton cu antologia de poezie care s-a lansat, în timp şi în spaţiu.

Cu talentata scriitoare Aurora Dumitrescu

Poate că vi se pare că e laudă de sine ceea  ce am scris acum, aici, despre lansarea propriei mele cărţi, dar şi dacă este, trebuie să mai spargem tiparele, din când în când şi să ne mai şi lăudăm cu faptele bune, că despre celelalte, relele, ştiţi cum este, vin nechemate şi în alai!...