Întâlnire cu prozatoarea Doina Ruşti la Craiova, pentru prezentarea romanului Homeric

Doina Ruști se va afla la Craiova pe data de 23 octombrie, pentru a anunța apariția noului ei roman, intitulat Homeric. Evenimentul va avea loc la ora 17, la Facultatea de Litere, sala 444 (Amfiteatrul Drăgan). Alături de prozatoare se vor afla scriitorii Cătălin Ghiță, Mihai Ene și Oana Băluică.

Homeric Doina Rusti Craiova

Cînd din Pădurea Cotroceni răbufnesc aburii parfumați ai altei lumi, ceva teribil și străvechi pătrunde în casele bucureștenilor. Prin Gorgani, începe să bîntuie o stafie, iar oamenii dispar, unul cîte unul, printre dispăruți numărîndu-se și o celebră ghicitoare, de care se leagă existențele multora. În nopțile întunecate o trăsură roșie străbate străzile, scormonind fricile ancestrale ale orașului. Iar, așa cum se întîmplă în vremuri fragile, un bărbat și o femeie se îndrăgostesc nebunește.

„Un răsfăț al simțurilor și un desfrîu al fabulosului într-o carte a pasiunilor damnate și al farmecelor fatale.” (Paul Cernat)

„Romanul pornește de la o aspirație erotică, de la acel timp, de fapt, cînd nu știi încă ce-ți dorești, în schimb știi cu certitudine că vrei să ai, să strîngi, cu un fel de lăcomie jenantă, aripioarele atît de fragile ale altei ființe, pe care nici măcar n-o cunoști. De aici pînă la teritoriul mistic, în care trăiesc monștrii, zînele și spiridușii nu mai este decît un pas. Iar Homeric este povestea acestui pas.” (Doina Ruști)

Doina Ruști, prozatoare contemporană, apreciată pentru forța epică, pentru originalitatea și erudiția romanelor sale, a fost recompensată cu cele mai însemnate premii literare românești, printre care și Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române. Tradusă în numeroase limbi, inclusiv în chineză, invitată la evenimente internaționale de prestigiu, a scris zece romane, dintre care amintim: Zogru (2006), Fantoma din moară (2008), Lizoanca la 11 ani (2009), Manuscrisul fanariot (2015) și Mâța Vinerii (2017).

X

Right Click

No right click