Sărbătoare cu zaibăr și praz la Băilești

Cea de-a XII-a ediție a Festivalului Zaibărului şi al Prazului va fi sărbătorită la Băilești, în perioada 18-20 octombrie, carul alegoric cu produse tradiționale, parada portului popular și concursuri culinare sau creative fiind incluse în programul evenimentului. 

 zaibar si praz bailesti

Festivalul Zaibărului şi al Prazului ia startul vineri, la ora 18.00, cu spectacol de teatru cu piesa „Cerere în căsătorie”, susținut de trupa de teatru „Masca” a Casei de Cultuă „Amza Pellea”, regia Adrian Andone și la ora 19.30, cu un program artistic realizat de Liceul Teoretic ”Mihai Viteazul” Băilești.

Programul continuă sâmbătă când „Caravana zaibărului”, un car alegoric cu zaibăr și produse tradiționale, însoțit de tineri în costume tradiționale și de fanfarele populare, aduce în atenția publicului farmecul acestei sărbători.

Tot sâmbătă, vor avea loc spectacole oferite de către artiști din județ și o paradă a portului popular românesc. Oaspeții și localnicii din Băilești sunt așteptați cu produse tradiţionale de toamnă precum pastramă cu mămăliguţă, cârnăciori olteneşti, mititei la grătar, dovleac copt şi alte bucate tradiționale, toate stropite cu zaibăr de Băilești.

Ultima zi a evenimentului are un program încărcat, astfel: expoziție cu vânzare de produse pregătite în gospodăriile proprii ale băileștenilor; trei concursuri, respectiv „Cea mai buna rețetă culinară cu praz”, „Cea mai frumoasă mascotă din praz” și „Cel mai mare praz din gospodăriile proprii”; handbal – Trofeul ”Oltenia” juniori IV masculin – Zilele Zaibarului, 2019; „La casa lu’ Nea Mărin” – sfințirea zaibărului, ”valuta forte”, și slobozirea pentru degustări. transportul zaibărului în piața civică însoțit de alaiul de călăreți, carul alegoric și desfășurarea concursului ”Cel mai bun Zaibăr” și un spectacol folcloric susținut de ansambluri folclorice de amatori.