Grupul Editorial Corint și Uniunea Scriitorilor din România Filiala Craiova organizează lansarea volumului „Marele incendiator. Cronica unui fapt divers”, cel mai recent roman semnat de Stelian Tănase vineri, 11 octombrie 2019, ora 12:00, la Sala Oglinzilor de la Muzeul de Artă din Craiova.

lansare Marele incendiator Stelian Tanase lansare Craiova Pro Oltenia

Romancierul Stelian Tănase își așteaptă cititorii la Sala Oglinzilor a Muzeului de Artă din Craiova, unde vor avea loc lansarea cărții, un dialog cu autorul și o sesiune de autografe. Alături de romancierul Stelian Tănase se vor afla scriitorul Mihai Firică, în calitate de moderator al evenimentului, precum și prof. Carmen Teodora Făgețeanu, cronicar literar și traducător.

Subiectul atinge povestea de dragoste dintre Zoe și Vivi, pe fundalul social al unui București ce se confruntă cu problemele începutului anilor 2000, cum ar fi câinii maidanezi. Povestea pare ușor neverosimilă prin raportare la superficialitatea mentalului nostru comun, dar cu atât mai reală. Cei doi îndrăgostiți se pierd, pier tragic, ca în orice istorie gen “Romeo si Julieta”. Ei sunt sacrificați de o societate care nu caută adevărul. Acesta este rolul cronicarului omniscient care ne redă în roman o versiune a faptelor. Dar este oare cea adevărată?

Despre evenimentul de la Craiova, Stelian Tănase a scris pe site-ul personal: Am mai fost la Craiova cu volumul „Conversații cu regele Mihai” publicat tot de editura Corint, de asemenea, un succes de librărie (12.000 exemplare). Am avut atunci parte de o primire călduroasă din partea unui public care a făcut sala neîncăpătoare. Nu mă îndoiesc că va fi la fel și de data asta.