Două luni de distracție pentru mehedințeni

Timp de două luni, respectiv iulie și august a.c., municipiul Drobeta Turnu Severin va găzdui unul dintre cele mai interesante festivaluri.

severin estival

Este vorba de „Severinul Estival”, un proiect al Primăriei Drobeta Turnu Severin, Consiliului Local și al Palatului Culturii din municipiu.  Pe timpul celor două luni de zile, în fiecare zi de sâmbătă, Grădina de Vară din cadrul Palatului Culturi „Teodor Costescu”, va găzdui câte un eveniment cultural de mare atracție. De menționat faptul că intrarea se oprește la suma de 10 lei, locurile sunt limitate, iar fiecare eveniment va începe la orele 19.00.

Ultimele știri