,,Zboruri, în poziția de drepți"
Timp de peste o lună de zile, severinenii și nu numai, au posibilitatea să se delecteze cu o impresionantă expoziție de pictură, grafică și iconografie.
Timp de peste o lună de zile, severinenii și nu numai, au posibilitatea să se delecteze cu o impresionantă expoziție de pictură, grafică și iconografie.
Festivalul internațional GORJFEST 2021, debutează astăzi și în municipiul Drobeta Turnu Severin.
La sfârșitul acestei săptămâni, Cetatea Medievală a Severinului oferă iubitorilor de istorie medievală un amplu program ce are ca scop imersiunea spectatorilor în atmosfera cotidiană și războinică a Evului Mediu.
La sfârșitul acestei săptămâni, comuna mehedințeană Ponoarele, organizează un festival folcloric dedicat doar…vaccinaților anti-Covid.
Această ultimă lună a verii, debutează cu cel puțin două evenimente menite a descreți frunțile mehedințenilor după o foarte lungă pauză de „abstinență” la distracție.
Timp de două luni, respectiv iulie și august a.c., municipiul Drobeta Turnu Severin va găzdui unul dintre cele mai interesante festivaluri.
Imediat după disiparea pandemiei, managerul Palatului Culturii din municipiul Drobeta Turnu Severin, Sorin Vidan, a venit cu o mulțime de evenimente culturale dar și cu oferte de invidiat.
Vineri, 4 decembrie 2020, ora 19.00 - Deschiderea Festivalului „Craiova Muzicală”, ediția 47
Vineri, 6 noiembrie 2020, ora 18:00 are loc deschiderea oficială a expoziției „SE COMPARĂ…” a lui Constantin Flondor la Muzeul de Artă Craiova în parteneriat cu Fundația Interart TRIADE Timișoara.
Cea de-a XXVIII-a ediție a Galei Premiilor UNITER, festivitate care aduce în scenă cei mai apreciați actori ai momentului, a avut loc ieri, 21 septembrie, la Teatrul de Vară al parcului “Nicolae Romanescu”.
Un nou festival mediteranean va fi organizat, în acest sfârșit de săptămână, la Craiova, oferta fiind una variată, după cum anunță organizatorii.
Șase sculptori vor participa la cea de-a III-a ediție de rezidență culturală „Story Wood Cut”, în perioada 8 – 14 iunie, cu o temă de actualitate, respectiv „Atitudini măsurate”, anunță reprezentanții Casei de Cultură „Traian Demetrescu” (CCTD) din Craiova.
La începutul acestui an, Asociația Liga Albanezilor din România a lansat, la Muzeul Național al Țăranului Român din București, un album muzical special, intitulat Muzică veche albaneză.
Comisia Europeană a lansat platforma Creatives Unite pentru a conecta și împărtăși informațiile și răspunsurile legate de Covid-19 între sectoarele culturale și creative.
Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a semnat Declarația privind rolul culturii în timpul crizei COVID-19, alături de alți 25 de miniștri din Uniunea Europeană.
Concursul Naţional de Creaţie Literară, organizat de Primăria Municipiului București, în parteneriat cu Filiala București–Poezie a Uniunii Scriitorilor din România, se adresează creatorilor de literatură, de toate vârstele, membri, sau nu, ai uniunilor de creatori din toată țara.
Administrația Fondului Cultural Național a lansat pe 2 mai 2020 apelul de proiecte editoriale și o nouă invitație adresată experților evaluatori.
A apărut Nr. 5 (117)/ Mai 2020 al revistei CONSTELAŢII DIAMANTINE – Revistă de cultură universală editată sub egida Ligii Scriitorilor Români.
Perioada dificilă, pe care o traversăm, cu restricţii foarte stricte, privind interacţiunile sociale foarte, nu poate împedica scriitorii să îşi lanseze noile apariţii editoriale.
În cursul lunii aprilie a văzut lumina tiparului, la Editura Asdreni a Asociației Liga Albanezilor din România (ALAR), volumul „Albanii pe hărțile inimilor”, o lucrare de critică literară semnată de Marius Chelaru, redactorul-șef adjunct al prestigioasei reviste „Convorbiri literare” de la Iași.
Acest site folosește cookie-urile pentru a gestiona autentificarea, navigarea pe site și alte funcții. Prin utilizarea site-ul nostru, ești de acord cu utilizarea acestora.