Revista online „OBSERVATORUL” apare şi în varianta tipărită

Dumitru Puiu Popescu este un pasionat susţinător al culturii româneşti, în lume, prin intermediul deja cunoscutei reviste online OBSERVATORUL, fondată, în 1990, la Toronto, Canada.

observatorul

Fost director al Poligrafiei de stat „Oltenia”, din Craiova, Puiu Popescu a ales să emigreze în Canada, pentru că acolo avea, deja, familia, dar nu a putut renunţa la dragostea pentru cultura în care s-a născut şi a trăit o mare parte din viaţă.                                           

Revista OBSERVATORUL este deschisă tuturor scriitorilor şi jurnaliştilor din diaspora românească, precum şi celor din patria-mamă, mulţi dintre confraţii într-ale scrisului publicând, frecvent, în paginile acestei reviste de ţinută.

puiu tipografie

Sub conducerea lui Puiu Popescu, revista OBSERVATORUL a primit şi numeroase distincţii de recunoaştere internaţională, cele mai recente fiind titlul de „Dr. Honoris Causa”, acordat lui Dumitru Popescu, pentru întreaga sa activitate de promovare a culturii române în lume şi Diplomă și medalie pentru revista „OBSERVATORUL” – Toronto – Canada, cu prilejul aniversării a 150 de ani, a Canadei.

Distincţia a fost înmânată la City Hall Toronto, în prezența Excelenței Sale Elizabeth Dowdeswell, Lieutenant Governor și a altor oficialități canadiene, când s-au acordat mai multe diplome și medalii unor membri ai presei etnice canadiene.

Honoris Causa

OBSERVATORUL a primit diploma pentru integrare și pentru promovarea valorilor culturale în mediul multicultural canadian și medalia pentru serviciile aduse la dezvoltarea societății canadiene.

Diplomele și medaliile nu au fost însoțite de avantaje materiale.

Recent, am primit o veste îmbucurătoare de la Puiu Popescu: revista OBSERVATORUL va apărea, din nou, tipărită pe suport de hârtie, putând fi expediată, prin poştă, colaboratorilor şi celor care doresc să se aboneze.

masina observatorul

Din cel mai recent număr al revistei OBSERVATORUL am reţinut mai multe titluri:

  • „A avea o viaţă bună...” – de Dumitru Puiu Popescu
  • Unde mergem noi, domnule? – de Ioan Cojocariu
  • Profesorul Dorin Uriţescu şi lecţia de optimism – de Lăcrămioara Varga Oprea
  • Fervoarea demolării, Ioan-Aurel Pop
  • „Este natura umană rezistentã la schimbare?” – Nicolae Lotreanu
  • Copilul este un produs al dragostei dintre o mamă devotată şi un tată de nădejde – de Puiu Dumitru Popescu
  • Viaţa ca un puzzle – de Sabina Negruţ
  • Mihalache Tudoricã – poetul contemporan de stirpe gândiristă – de Mihaela Albu
  • Graficianul Florin Haţegan din Toronto – de Ciprian Radovan
  • Rondelul Sânzienelor – de Lia Ruse
  • O cină în oglinda timpului – de Julia Kakucs
  • Sub zodia Luceafărului – de Ion Segărceanu
  • Poezii pentru mulţi copii – de Stana Bunea

 

X

Right Click

No right click