Lavinia Elena Niculicea s-a născut pe data de 16 mai 1979, în orașul Băbeni, județul Vâlcea.
Este absolventă a Facultății de de Limba şi Literatura Română, specializare: română-engleză.
Poetă, jurnalistă, pasionată de grafică și de pictură.
A fost redactor la Jurnalul Social, în perioada 2017-2019.
Membră a Uniunii Scriitorilor Europeni din Moldova.
Cărţi publicate:
- Ploaie de gânduri, Editura Topoexim, Bucureşti, 2012;
- Florile cerului, Editura Topoexim, Bucureşti, 2014;
- Dansând cu cerul, Editura Genius, Bucureşti, 2016;
- Radiografia Visului, Editura Anamarol, București, 2018;
- Poet cu normă întreagă, Editura Betta, București, 2019;
- Suflet ales, Amanda Edit Verlag, București, 2019.
Premii obţinute:
- Trofeul, la Concursul Internațional de Creație Trofeul Trofeul Univers Românesc XXL 2017;
- Premiul special al juriului, în cadrul Festivalului Internaţional Campionatul European de Poezie, 2019;
- Premiul III, la Concursul Național de Poezie Radu Cârneci, ediția a II-a.
Prezentă cu lucrările sale în Antologiile:
- Parfumul clipei. Armonii poetice, Editura Scriitorilor, Brăila, 2016;
- Parfumul clipei. Melancolii de toamnă-n cântec și poezie, Editura Scriitorilor, Brăila, 2017;
- Antologie Poetică Vâlceană, Editura Mircea cel Bătrân, Băile Olănești, 2017;
- Lacrima dragostei, Editura eCreator, 2018;
- Enciclopedia Scriitorilor Români, Editura Verbaniana, 2018;
- Almanahul Sintagme Literare, 2018;
- Antologia bilingvă (română-turcă) Din universul poeziei române actuale, Editura Betta, 2018;
- Cuvântul care unește, volum aniversar de poezie, Editura Hoffman, Slatina, 2018;
- Ziditori în abstract, Iași, 2019;
- Parfumul clipei. Primăvară-n cuvinte și dor, Editura Scriitorilor, Brăila, 2019.
Publicări în revistele: Sfera Eonică, Taifas literar, Contraste Culturale, OltArt, Arena literară, Sintagme literare, Casa de sub pădure, Logos și Agape, Parnas XXI.
Mai multe creații literare ale sale au devenit texte pentru muzică.