Informaţii utile venite de la Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova

Începând din 2014, la Secţia Publicații Periodice, cu sediul pe strada Sf. Dumitru nr. 3, au fost întregite, constant, colecțiile de publicații aflate la dispoziția cititorilor.

Biblioteca Aman

La această dată, fondurile bibliotecii au depășit cifra de 74 de mii de elemente. Cu o frecvență de peste 7000 de vizite, înregistrate la nivelul anului precedent, zona publicațiilor periodice rămâne una dintre cele mai frecventate.

periodice

În ultimele 80 de zile, într-un cadru cu totul special, ținând cont de imperativele stabilite de autorități, bibliotecarele de la această secţie au continuat activitățile specifice de prelucrare a periodicelor și, la intervale regulate, ne-au bucurat cu expozițiile digitale pregătite, dar și cu furnizarea de resurse legislative către toți cei care le-au solicitat în regim online.

Activitățile de aici se desfășoară cu respectarea dispozițiilor referitoare la prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Stela Aman

Actualmente, serviciile de împrumutare a cărților, precum și de consultare a acestora, în spațiile de lectură, amenajate special pentru această perioadă, în spațiile deschise ale bibliotecii, sunt, iarăși, disponibile.

Programul bibliotecii este de luni până vineri, în intervalul orar 10.00–18.00.  

 

X

Right Click

No right click