Epigramistul PIF Vasilescu – Premiul III la Festivalul de la Vişeu de Sus

Cunoscutul epigramist craiovean Petre I. Florin Vasilescu (PIF, pentru prieteni) a obţinut, la Festivalul de Satiră și Umor „Zâmbete în Prier” (desfăşurat online) de la Vișeu de Sus, în perioada 24-25 aprilie 2020, Premiul III, la Secţiunea EPIGRAMĂ, acordat de un juriu al cărui preşedinte a fost cunoscutul epigramist, la nivel naţional, Lucian Perţa, directorul festivalului fiind Anuţa Pop.

Foto PIF

Desigur, este un premiu onorant şi pentru epigramiştii olteni, în general, care se întâlnesc, periodic, în cadrul cenaclului condus de scriitorul şi epigramistul Petre Gigea-Gorun.

Epigramele cu care PIF Vasilescu a obţinut premiul sunt următoarele:

PĂREREA MEA... 

Un bou zălud, de vrei să potolești,

Cu-o funie la stâlp, îl faci cuminte,

Dar omul rău nu poți să-l lecuiești

Nici risipind... o samă de cuvinte!

UN CUNOSCUT DEMNITAR

Îți dă cuvântul, dar nici gând

Să fie gaj, de vreun folos...

Că boul este OM doar când

I-ajunge funia la os!

Premiu PIF

ÎN SFÂRȘIT, ÎN RÂNDUL LUMII

Străvechiul obicei de-a emigra,

De secole, strămută omenirea;

Par și românii a se integra –

De trei decenii, asta li-e menirea!

TARDIVA REMUȘCARE

N-am emigrat, la timp, din țară,

Iar azi, bătrân, nici nu mai pot...

Regretul zilnic mă omoară

Și-atunci, clamez că-s patriot!

LAPTE DE PUPĂZĂ DIN A.D. 2019

Vreau, pentru toți ce mă înjură,

Preceptele să fie clare:

Din vechea, sfânta băutură,

Doar cel care păstrează... are!

PIF Vasilescu

 

X

Right Click

No right click