Municipiul Drobeta Turnu Severin va găzdui pe data de 20 noiembrie a.c., la Palatul Culturii „Teodor Costescu”, una dintre cele mai mari companii de balet din lume, respectiv „Ballet Classique de Saint Petersbourg” – Lacul Lebedelor.

afis lacul lebedelor 

Palatul Culturii „Teodor Costescu” din municipiul Drobeta Turnu Severin va găzdui pe data de 20 noiembrie a.c., unul dintre cele mai renumite spectacole de balet din lume. Este vorba de „Lacul Lebedelor” al renumitei „Ballet Classique de Saint Petersbourg”. Biletele au fost deja puse în vânzare la Agenția Teatrală, situată la intrarea în sala de spectacole a Palatului Culturii „Teodor Costescu”.

Programul Agenției Teatrale:
LUNI-JOI, orele 08:30-11:00 și 12:00-16:00
VINERI, orele 08:30-13:00

Prețul unui bilet este de 150 lei -  în sală și 120 lei la balcon.

Informații și rezervări, de luni până vineri, între orele 08:30 și 16:00, la telefon 0733/033071 sau la dresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Mai jos vă prezentăm câteva momente importante din istoria acestei mari companii teatrale. 

Muzica de P.I.Ceaikovski
Libretul: Vladimir Berghicev şi Vasilie Gheltzer
Coregrafia: Marius Petipa şi Lev Ivanov
Scenografia: Evgenii Gurenco

Premiera mondială: 20 februarie 1877, la Teatrul Bolshoy din Moscova.

Compania „St. Petersburg Classical Ballet of Andrey Batalov” este creată de Andrei Batalov – prim-solist la Teatrul Mariinski. Absolvent al Academiei de Balet Vaganova din Rusia, Andrei Batalov este pe scenă de mai mult de 20 de ani. În 1992 a devenit solist al Teatrului Academic de Stat ‘’Mussorgsky‘’ din Sankt-Petersburg, iar doi ani mai târziu, devine prim solist al Teatrului Mariinski. Andrei Batalov aparține unei rase rare de dansatori virtuoși, cu o extraordinară tehnică care îi permite să fie în rând cu dansatori legendari de balet din trecut și prezent, ca Vestris și Nijinsky, Baryshnikov și Julio Bocca. Deține o colecție unică de premii de la diferite concursuri internaționale de balet. A fost câștigător a medaliei de aur la Concursul Internațional de Balet de la Nagoya (Japonia, 1996) și la Paris (1997).

A câștigat premiul II la Concursul Internațional Rudolf Nureyev, la Budapesta (1996), premiul I și Mihail Baryshnikov la Arabesque-96, Concursul de Balet din Perm (1996) și Marele Premiu la Concursul Internațional de Balet de la Moscova (1997). În repertoriu la Mihailovski (1992-1994) și Mariinsky Teatre (din 1994), Batalov execută roluri principale în următoarele balete: "Cavalerie halt", "La Sylphide", "Le Corsaire", "Don Quijote", "La Bayadere" "Manon", "Scheherazade", „Romeo și Julieta" etc. La Royal Ballet danez (2000-2002), repertoriul său a inclus roluri clasice principale precum: Prințul Siegfried („Lacul Lebedelor"), Albert ("Giselle") și balete contemporane de Peter Martins si Kevin O 'Dale. Batalov colaborează cu cei mai buni dansatori ai Teatrului Mariinsky – Altynay Asylmuratova, Diana Vishneva, Ulyana Lopatkina, Elvira Tarasova, precum și cu legenda 1960-1970 Nadejda Pavlova (Bolshoi Theatre). În calitate de director artistic al companiei, Andrei Batalov intenționează să urmeze marile tradiții ale baletului rus, lansate de marii maeștri ai trecutului – Marius Petipa, Lev Ivanov, Alexander Gorsky, Mihail Fokin.

Astăzi, Batalov nu numai că dansează el însuși, dar îi învață și pe alții – din 2010 el fiind coregraf al Teatrului Mihailovski. Un absolvent al său este, de exemplu, renumitul Leonid Sarafanov. În 2014, a deschis, la Sankt-Petersburg, Teatrul de Balet Clasic, unde a devenit director artistic. BALETUL CLASIC din ST. PETERSBURG A. BATALOV este o companie tânără și dinamică, în mod clar educată în cea mai bună tradiție rusească. Stele ca Andrey Batalov, Yevgeny Ivanchenko- Mariinsky Ballet, Leonid Sarafanov, Oksana Bondareva - Mihailovski Ballet, Alexandra Timofeeva, Evgheni Ivanchenko- Kremlin Ballet, Maria Poliudova, Vladimir Statnii, Ucraina sunt soliști principali ai companiei, iar corpul de balet este de înaltă clasă. Compania de Balet întrunește 50 de artiști profesioniști, absolvenți ai Academiei de Balet din Rusia Vaganova și ai celor mai mari școli de dans din Rusia și Ucraina, care sunt conduse de către maeștri de balet mari, foști dansatori emeriți.

Repertoriul companiei ‘’St.Petersburg Classical Ballet‘’ îmbină capodopere ale baletului clasic precum: „Lacul lebedelor", „Spărgătorul de nuci" și „Frumoasa din pădurea adormită" de P.Ceaikovski, "Chopiniane", "Giselle" de A.Adam, "Les Sylphides" de Michel Fokine, "Don Quijote", "Paquita" de L. Minkus si coregrafia contemporană - Alexei Miroshnichenko, Emil Faski și altele. „St. Petersburg Classical Ballet of Andrei Batalov” este mândră de artiștii săi, care, prin talentul și creativitatea lor, garantează succesul companiei, artiștii având un nivel artistic ridicat. Decorul și costumele sunt create de maeștrii în arta teatrală și sunt magnifice.

BALETUL CLASIC din ST. PETERSBURG A. BATALOV a efectuat turnee în Japonia, Spania, Elveția, Germania, Franța, Italia, Cehia, SUA. Limbajul artei este universal și etern. Este o limbă care n-are nevoie de traducere, care poartă peste tot armonia și creativitatea.