Atelierele cultural-educative „Prietenii istoriei” se vor desfășura în luna iulie 2019, iar perioada de înscriere la module: „Mânuțe pricepute”, „Atelier creație”, „Arta în preistorie” a început astăzi și se va termina pe 26 iunie.
Anul acesta, Muzeul Olteniei găzduieşte trei module speciale, care vor avea loc săptămânal, în incinta spaţiului interactiv de la Casa Băniei, din str. Matei Basarab nr. 16. Atelierele „Prietenii istoriei” sunt gratuite și se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 4 și 12 ani, iar premierea participanților la cele 3 module va avea loc la ora 11:00 pe 30 iulie.
Copiii vor folosi diferite materiale (lut, argilă, gips, fetru, lemn, nasturi), dar și tehnici (modelaj, turnare, lipire, decupare). Ei vor crea și reproduce vase și statuete din lut, picturi rupestre, podoabe preistorice, păpuși din linguri de lemn și vor acumula cunoștiințe de istorie și artă.