Universul fenomenologiei paranormale nu poate fi separat de ceea ce parapsihologii numesc a fi SPIRITISMUL. Nu putem să nu remarcăm că, în privinţa Spiritismului, părerile sunt împărţite.
Cercetătorii din acest domeniu consideră ori că Spiritismul, devenit aproape o ştiinţă, este necesar să fie practicat, pentru că reprezintă calea cea mai directă către cunoaşterea spaţiilor astrale, ori se consideră că practicarea Spiritismului, în cadrul fenomenului de Cunoaştere, nu este deloc benefic, ba chiar dimpotrivă, comportând riscuri de tot felul. În susţinerea celui de-al doilea punct de vedere, se merge pe ideea că Spiritele nu trebuie deranjate, în Lumea lor, cu intervenţii din Lumea Materiei, din care ele s-au desprins prin Moarte.
Ideea este că nu se ştie niciodată dacă, la invocare, se prezintă chiar spiritul celui invocat sau un spirit malefic, care imită, cu fidelitate, vocea şi comportamentul celui trecut în Astral. Au fost destul de dese cazurile când, în timpul unei şedinţe de spiritism, nu s-a prezentat spiritul invocat, ci un spirit care i-a produs rău mediumului sau participanţilor la şedinţă şi sunt deja şi câteva cazuri, în lume, când spiritul invocat l-a ucis pe medium (!).
În anii ’30, a existat, la Craiova, unul din cele mai importante cercuri de spiritism: se numea Cercul pentru cercetări psiho–fizice „PRIETENII NECUNOSCUTULUI” şi editau o publicaţie periodică, intitulată ASTRALIS, în care consemnau tot ceea ce se petrecea în cursul şedinţelor de spiritism.
Dispuneau de patru membri cu calităţi de medium, fapt care făcea posibil contactul de gradul III cu spiritul invocat. Au trecut şi prin experienţe nefericite, în sensul că au avut şi ei probleme cu spirite nechemate care au produs suferinţe mediumului, aducându-i într-o stare foarte aproape de moarte.
Nu este neinteresant de menţionat că spiritele cu care ei au reuşit (sau au crezut că au reuşit) să intre în dialog au fost dintre cele ale unor oameni care au avut parte de celebritate şi preţuire în decursul vieţii pământeşti, cum sunt cele ale lui Schopenhauer, Ion Creangă, Mihai Eminescu, Regele Carol I al României, Thomas Edison, Nicolae Romanescu (fost primar al Craiovei în perioadele 1898-1899 şi 1901-1905), care era şi Preşedintele de Onoare al Cercului de Spiritism „PRIETENII NECUNOSCUTULUI” şi care, după moartea sa fizică, a devenit şi protagonistul unor comunicări mediumnice cu membrii Cercului), Vasile Alecsandri, Gustave le Bon, Camille Flammarion, Traian Demetrescu, Nicolae Bălcescu, Jean Jacque Rousseau, Victor Hugo, Du Potet, Heinrich Heine, Vintilă Brătianu, Montesquieu, Charles Baudelaire, Schiller, Emile Zola, Goethe, Mihail Kogălniceanu şi ale multor alte personalităţi ale lumii.
Sunt cunoscute, de altfel, preocupările pentru spiritism ale scriitorului Bogdan Petriceicu-Haşdeu care, după moartea prematură a fiicei sale, Iulia Haşdeu, comunica, adeseori, cu aceasta, invocându-i spiritul plecat în lumea astrală.
Fireşte că nu vom şti niciodată, cu exactitate, cât de precise şi autentice au putut fi aceste comunicări, adunate acum într-o carte. Dar nici nu putem nega sau trece, superficial, cu vederea, aceste realizări ale pasionaţilor de spiritism, un fel de pasionaţi de eternitate, din anii ’30, de la Craiova.
Forţa Credinţă
(Comunicare primită prin mediumul V. I. Russu)
„Credinţa cea adevărată coboară din înălţimi şi vine către acela ce poate să o primească.
Voi vă aflaţi în legătură cu acea Esenţă Divină, atunci când sunteţi dornici de a o primi. Ea nu este o substanţă efemeră, ci un izvor din care se împrăştie linişte şi bucurie.
Credinţa e răspândită de Atotputernicul prin raza caldă şi binefăcătoare de care toată Omenirea are nevoie. Nu sunt toţi „inspiraţi”, pentru a primi aceste „raze” binefăcătoare. Unii au darul de a primi această Forţă a Credinţei, alţii sunt mai puţin înclinaţi. Vina nu este a cuiva anume. „raza” Credinţei se răsfrânge după cum de mare e dorinţa celui care vrea să o primească. În toată această Mare fluidică de Credinţă Divină, nimeni nu poate fi primit dacă nu are o adevărată pornire, sinceră şi nestrămutată. Cum ai putea să pluteşti, singur şi fără teamă, pe această Mare, unde vezi tu siguranţa ajungerii la ţărm, dacă nu ai Credinţă ?! Crezi că poţi ajunge la ţărm, teafăr şi nevătămat, pe propriile tale puteri, fără Credinţă? Nu, calea este imposibil de urmat fără Credinţă şi nu poţi reuşi nimic ! Credinţa este aceea care susţine toate forţele din Univers.
Nu părăsiţi Credinţa nici un moment pentru că, numai prin ea, puteţi ajunge la Dumnezeu ! Faceţi tot ce Credinţa voastră vă îndeamnă şi nimic nu va merge pe un drum greşit. Nu fiţi fricoşi! Credinţa adevărată nu ştie ce e frica ! Toată această Mare Divină infinită poate fi străbătută foarte uşor atunci când „drumul”pe care aţi pornit e Credinţa”.
21 noiembrie 1932 Spiritul NICOLAE ROMANESCU
