În ziua de 14 martie 1854 s-a născut Alexandru Macedonski – Poetul Rondelurilor şi reprezentantul cel mai de seamă al Simbolismului, în România.
Alexandru Macedonski s-a născut la 14 martie 1854, în Craiova şi a încetat din viaţă la 24 noiembrie 1920, în București.
A fost poet, prozator, dramaturg şi publicist.
Supranumit Poetul Rondelurilor, inspirându-se din literatura franceză, este primul reprezentant al Simbolismului, în literatura română. Ca inițiator al cenaclului și revistei literare Literatorul, a susținut modernizarea poeziei românești.
Aşa cum se poate bănui, după rezonanţa numelui său, Alexandru Macedonski a fost cetăţean român de etnie macedoneană.
În anul 2014, am publicat monografia „Alexandru Macedonski – Macedoneanul Literaturii Române”, la Editura MACEDONEANUL a Asociaţiei Macedonenilor din România, iar, în cursul acestui an, va apărea ediţia a doua, revizuită şi adăugită, a acestei monografii.
În sprijinul afirmaţiei că Alexandru Macedonski a fost etnic macedonean vine o scrisoare olografă (foto) a unuia dintre fiii săi, pictorul Alexis Macedonski (care a trăit în Spania, la Valencia), în care acesta scria, către un prieten de familie din Roma (Italia):
"Originea familiei Macedonski rămâne totuşi străvechea Macedonie a lui Alexandru cel Mare şi a lui Filip, după o tradiţie ce vine din tată în fiu. Am plecat rătăcitori prin lumea Evului Mediu, aventurieri ai curajului şi ai spadei”.
În memoria lui Alexandru Macedonski, începând din 2014, Asociaţia Macedonenilor din România a înfiinţat Festivalul-Concurs Naţional de Literatură „Alexandru Macedonski”, urmând ca, în acest an, să se desfăşoare cea de-a opta ediţie.