Bernadette Szocs, victorie în fața unei jucătoare din Top 5 mondial, la WTT Champions Macao 2023

Bernadette Szocs a învins-o marți pe Chen Xingtong (China), jucătoare din Top 5 mondial, la WTT Champions Macao 2023.

bernadette szocs

Federația Română de Tenis de Masă anunță că, după ce a învins campioana olimpică la ediția din 2022 a competiției, Bernadette Szocs a mai doborât o jucătoare importantă, pe Chen Xingtong (China), locul 5 mondial.

Românca a câștigat cu scorul de 3-1 (6-11, 11-9, 11-9, 11-3).

„Am fost optimistă, am crezut în jocul meu. Am știut că nu am de pierdut nimic în fața ei, așa că am dat ce e mai bun și am crezut în totalitate. Sunt fericită că am reușit să înving o nouă jucătoare de top din China. Știam că nu va fi ușor, dar sunt mândră de mine și sper să continui în același fel. Aici, în Macao, mereu am jucat bine, așa că sunt fericită să fiu aici și să joc. Aici am obținut unele dintre cele mai mari victorii din carieră, împotriva unor jucătoare din China, așa că sunt încrezătoare și voi încerca să fiu în top 10 mondial”, a spus componenta lotului național al României.

Următorul meci al româncei este în compania lui Jia Nan Yuan (Franța), în fața căreia Bernadette Szocs pornește cel puțin cu un avantaj moral, după ce a eliminat-o de la WTT Champions Xinxiang 2023, în urmă cu câteva zile, transmite federația.

(sursa: Mediafax)

Următoarele etape

Vineri, 23 Februarie 2024
AFC Hermannstadt vs FC Universitatea
17:00
Marți, 27 Februarie 2024
FC Universitatea vs Poli Iași
16:15 | Stadionul "Ion Oblemenco", Craiova
Sâmbătă, 2 Martie 2024
UTA Arad vs FC Universitatea
14:00 | Arad

Clasament Superliga

Loc Echipă Pct
9. Universitatea Cluj 34
10. Sepsi OSK 33
11. Oțelul Galați 31
12. FC Universitatea 30
13. FC Voluntari 27
14. Poli Iași 27