Cosac, dispus să cedeze președinția FRT lui Țiriac

Actualul președinte al Federației Române de Tenis (FRT), George Cosac, a declarat la Telekom Sport că se va retrage de la conducerea federației în cazul în care miliardarul Ion Țiriac se va decide să preia președinția acestui for.

ion tiriac

"Dacă domnul Ţiriac îşi menţine intenţia să candideze şi să devină preşedintele Federaţiei Române de Tenis, cu siguranţă nu voi mai candida. În primul rând, ar fi o extrem de importantă lovitură de imagine. Cred că orice federaţie sau orice for sportiv îşi doreşte să aibe în frunte sau ca preşedinte unul dintre cei mai mari manageri sportivi ai acestei planete. Nivelul sponsorizărilor va creşte şi acţiunile federaţiei vor fi la un cu totul alt nivel", a declarat Cosac pentru Telekom Sport.

George Cosac conduce FRT din 2013. El a fost reales în funcţie în noiembrie 2017, dar Tribunalul Bucureşti a anulat acea adunare generală. Dacă decizia se va menţine şi la apel, se vor face din nou alegeri. Actualul preşedinte a anunţat că nu va mai candida, în cazul în care Ion Ţiriac ar vrea să ocupe această funcţie.