VAR în România: a început pregătirea practică a arbitrilor

Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat marți că s-a început pregătirea practică a arbitrilor pentru utilizarea sistemului VAR, ce se preconizează a fi introdus în Liga 1 la fotbal odată cu debutul play-off-ului.

FS 200729 fanion arbitru

Furnizorul de tehnologie pentru asistență video în fotbalul românesc a livrat zilele trecute simulatoarele pentru pregătirea arbitrilor, acestea fiind instalate la sediul Comisiei Centrale a Arbitrilor, anunță lpf.ro.

Toate detaliile au fost puse la punct pentru startul, în această toamnă, a pregătirii practice a arbitrilor pentru introducerea sistemului VAR în competițiile Liga 1 și Cupa României.

Pentru a respecta planul de implementare și pașii obligatorii pentru certificarea arbitrilor, începând din 14 septembrie, oficialii de joc au început familiarizarea cu simulatoarele care îi vor ajuta să analizeze diferitele situații de joc.

Etapele următoare în pregătire sunt bine definite în programul validat de FIFA:

  • Aplicarea protocolului prin analizarea unor faze simple (se pune accent pe colaborarea cu operatorii video, folosirea diferitelor unghiuri de filmare).
  • Analizarea unor situații complexe prin care se consolidează cunoștințele acumulate până atunci.
  • Asistență video în modul offline la meciuri live, pas important în care oficialii de joc urmăresc în timp real partida și aplică principiile VAR fără însă a influența deciziile luate pe teren.
  • Simularea incidentelor în jocuri de pregătire – diferite situații de joc sunt create special pentru intervenția sistemului de asistență video.
  • Jocuri de durată redusă în care sunt regizate situații de joc pentru a testa cunoștințele arbitrilor și timpii acestora de reacție.
  • Jocuri oficiale de juniori în care situațiile sunt analizare în timp real de VAR, iar sistemul poate interveni în luarea deciziilor pe teren.

29 de ore de pregătire practică sunt necesare fiecărui arbitru pentru obținerea certificării VAR (conform protocolului, activitățile nu se pot desfășura în grupuri mai mari de două persoane).

(sursa: Mediafax)