Finala EURO 2020: It’s going to Rome - Italia câștigă al doilea titlu european după 53 de ani

Noua campioană a Europei la fotbal este echipa națională a Italiei, care a trecut în finală de reprezentativa Angliei, după prelungiri și lovituri de departajare, cu scorul general de 4-3, după 1-1 la finalul primelor 90 de minute. Pentru Italia este cel de al doilea trofeu european câștigat.

FB Italia euro 2020

Finala EURO 2020 a debutat fulminant cu cel mai rapid gol marcat vreodată în istoria Campionatului European. Englezul Luke Shaw a deschis scorul în minutul 1 și 57 de secunde, după o centrare în adâncime a lui Kieran Trippier, unul din jucătorii a cărui selecție a fost contestată de iubitorii de fotbal englezi și care a fost unul din cei mai buni din teren, până la schimbarea sa, din minutul 70, cu Buyako Saka.

Italienii au trecut prin momente tensionate în minutul 23, când Jorginho a fost faultat dur și a necesitat intervenția echipei medicale. În cele din urmă acesta a reușit să reia jocul.

Italia a dominat teritorial, dar Anglia nu a lăsat nici o breșă în apărare, „azzurii” nereușind să își creeze ocazii cu adevărat periculoase.

Prima șansă importantă a italienilor a fost creată de Federico Chiesa, al cărui șut pe jos, din afara careului, a trecut puțin pe lângă bara porții lui Pickford, prins pe picior greșit.

Ciro Imobile a fost pus în situație clară de a marca, în al doilea minut suplimentar de joc, dar șutul său din poziție centrală a fost respins de Stones. La faza imediat următoare, Verratti a izbutit să trimită primul șut al italienilor pe spațiul pe porții lui Pickford, însă a fost unul slab, ușor reținut de goalkeeper-ul englez.

În ciuda faptului că a intrat la vestiare în avantaj, Anglia a fost totuși dominată la capitolul statistic, unde Italia a punctat la posesie, cu 62 la sută, dar și la faze de poartă, cu 7 ocazii, față de una singură, a Angliei.

După pauză, Italia a bifat și primul cartonaș galben al meciului, primit de Barella. Italia a pus stăpânire pe joc, păstrând posesia.

În minutul 51, Lorenzo Insigne a avut șansa de a egala din lovitură liberă, însă șutul său a trecut puțin pe lângă vinclul porții engleze.

Cea mai mare ocazie de gol de până atunci a meciului a venit în urma unei pătrunderi aceluiași Insigne, care a șutat din apropiere la colțul scurt, mingea fiind respinsă de Pickford în corner.

Anglia și-a revenit ușor și Stones a trimis cu capul pe spațiul porții, abia a doua minge ce prindea cadrul buturilor italiene.

Golul egalizator este marcat în minutul 67. La capătul unui corner, Verratti a trimis cu capul spre poartă o minge retrimisă pe spate. Pickford a reușit să respingă în bară, însă mingea a ajuns la Bonucci, care a trimis în poartă de pe linia porții.

Italia și-a continuat dominarea, având 67 la sută posesie, în condițiile în care antrenorul englez a schimbat sistemul, aruncând în luptă pe Buyako Saka și Jordan Henderson.

Ultimul sfert de oră, plus cele 6 minute suplimentare de joc, nu a mai consemnat faze de poartă importante, doar schimbarea lui Chiesa, accidentat, schimbând ușor raportul de forțe, dublat de un cartonaș galben primit de Chiellini

S-a trecut la cele două reprize de prelungiri, marcate în primele 10 minute de un șut surpriză a lui Kalvin Phillips, din marginea careului, rămas fără rezultat.

În minutul 103, italienii îl scot în evidență pe Pickford, care intervine decisiv, salvându-și echipa de la primirea unui gol iminent.

A doua repriză secundă de prelungiri s-a jucat într-un ritm apropiat de primele 15 minute ale meciului.

Rând pe rând, cele două echipe au mai bifat ocazii, un rol important avându-l cei doi portari, ale căror intervenții au dus meciul la lovituri de departajare.

A fost cea de a șasea finală continentală ce a necesitat prelungiri și abia a doua decisă la lovituri de departajare.

Filmul loviturilor de departajare:


Domenico Berardi execută perfect 0-1

Harry Kane șut bun pe jos, imposibil de parat 1-1

Andrea Belotti este ghicit de Pickford care respinge 1-1

Harry Maguire trimite în vinclu, Anglia preia conducerea – 2-1

Bonucci transformă cu emoții 2-2

Rashford șutează în bară, egal la lovituri ratate 2-2

Bernardeschi trimite curajos pe mijloc 3-2

Sancho ratează a doua lovitură și Italia conduce 3-2

Jorginho e ghicit de Pickford și Anglia își pătrează șansele 3-2

Buyako Saka, cel mai tânăr jucător al Angliei, nu reușește să îl învingă pe Donnarumma și Italia triumfă, devenind pentru a doua oară în istorie campioană europeană.

Numele Italiei a fost gravat pe trofeul competiției la doar câteva secunde după ratarea loviturii decisive de către tânărul Saka.

(sursa: Mediafax, foto FB Squadra Azzurra)

Ultimele știri