BNR va lansa în circuitul numismatic o monedă cu tema Campionatul European de Fotbal 2020

Începând cu data de 11 iunie 2021, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din alamă pentru colecționare cu tema Campionatul European de Fotbal 2020.

bnr moneda 2021 06 11

Valoarea nominală a monedei este de 50 de bani.

Aversul monedei prezintă o compoziție grafică ce face trimitere la jocul de fotbal, inscripția în microtext „CAMPIONATUL EUROPEAN DE FOTBAL”, scrisă continuu pe trei rânduri, inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „50 BANI”, stema României și anul de emisiune „2021”.

Reversul monedei redă în centru o minge de fotbal, inscripția în microtext „Campionatul European de Fotbal”, scrisă continuu sub forma ochiurilor de plasă de la porțile terenului de fotbal; circular, inscripția „CAMPIONATUL EUROPEAN DE FOTBAL 2020”.

Monedele din alamă pentru colecționare vor fi ambalate separat, în capsule de metacrilat transparent.

Tirajul maxim pentru moneda din alamă pentru colecționare este de 20.000 piese.

Preţul de vânzare pentru moneda din alamă pentru colecționare este de 10,00 lei, exclusiv TVA.

Monedele din alamă pentru colecționare cu tema Campionatul European de Fotbal 2020 au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a monedelor din alamă pentru colecționare cu tema Campionatul European de Fotbal 2020 se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

(sursa: Mediafax)