Comunicat important al lui FC Universitatea Craiova în atenția suporterilor Științei

FC Universitatea Craiova a anunțat că meciurile de pe teren propriu se vor disputa pentru o periodă fără spectatori.

200414 magazin club fcu

În urma ultimelor evenimente, oficialii lui FC Universitatea Craiova au fost nevoiși să ia niște decizii extrem de importante. Pe pagina oficială, clubul din Bănie a făcut următorul anunț:

"Având în vedere evenimentele din ultima perioadă prin care unii dintre membrii galeriei s-au dedat la acte huliganice contrare legii și regulamentelor FRF, prin care s-au creat prejudicii uriașe pentru club;

Luând în calcul amenințările directe cu privire le producerea unor alte evenimente care să conducă la prejudicii grave pentru club, am luat următoarele hotărâri:
1) Desfășurarea meciurilor pe teren propriu, fără spectatori, pe o perioadă nedeterminată;
2) Efectuarea de demersuri către FRF și autoritățile statului în vederea adoptării de urgență a unei legislații care să prevină aceste manifestări;
3) Clubul va comunica procedura prin care cei care au achiziționat abonamente vor putea să primească contravaloarea acestuia.
Clubul își exprimă regretul profund față de suporterii loiali ai clubului, în special față de abonați sau de cei de bună-credință, care nu au nicio vină și care suportă consecințele", se arată în comunicat.