EXCLUSIV. Matheus Mascarenhas a efectuat primul antrenament sub comanda lui Nicolo Napoli. Lotul prezent la reunire

EXCLUSIV. Matheus Mascarenhas a efectuat primul antrenament sub comanda lui Nicolo Napoli. Lotul prezent la reunire

Matheus Mascarenhas a semnat un contract cu Știința până în vara acestui an.

matheus

Pagina de facebook a lui FC Universitatea Craiova a anunțat transferul fundașului stânga Matheus Mascarenhas, 24 de ani. "Fotbal Club Universitatea 1948 anunță faptul că fundașul de bandă, de picior stâng, cu dublă cetățenie, atât braziliană, cât și portugheză, Matheus Mascarenhas, a semnat cu gruparea alb-albastră un contract valabil până la finalul acestui sezon, cu opțiune de prelungire pentru încă 2 sezoane.

"În vârstă de 24 ani, născut în orașul São João de Meriti din Brazilia, Matheus a crescut în academia celor de la Fluminense, echipă la care a și debutat în fotbalul mare la vârsta de 18 ani, într-o partidă importantă din prima ligă a Braziliei, cu Flamengo, încheiată la egalitate cu scorul de 2-2, din data de 18 iunie 2017.
Matheus a evoluat pentru Fluminense în șase partide, toate în campionatul Braziliei, și a reușit să înscrie o singură dată, cu Avaí, meci care s-a terminat cu victoria trupei la care fundașul brazilian evolua (3-0).
 
Tânărul fotbalist brazilian a evoluat pentru Fluminense până în primăvara anului trecut însă, în perioada 2018-2021, Matheus a jucat sub formă de împrumut pentru echipe precum: Botafogo-SP, Atletico Goianiense, Vitória Guimarães și Sampaio Corrêa. Din martie 2022 până la finalul anului, acesta a fost jucătorul celor de la Confiança, club care activează, în prezent, în al treilea eșalon din Brazilia.
În anul 2015, Matheus a făcut parte din lotul selecționatei U17 a Braziliei la Campionatul sud-american U17, bifând 2 partide în tricoul Seleção și câștigând, de altfel, turneul la care a participat. Noul jucător al Craiovei a fost convocat la selecționata olimpică a Braziliei alături de fotbaliști precum: Neymar, Gabriel Barbosa sau Marquinhos.
Fundașul brazilian va îmbrăca tricoul cu numărul 16 la Știința.
Mult succes în tricoul alb-albastru, Matheus!"
vasilica antrenament
 
Ulterior, jurnaliștii de la Ediție.ro au fost prezenți la primul antrenament al alb-albaștrilor din acest an, acolo unde antrenorul italian al Științei, Nicolo Napoli l-a avut la dispoziție și pe fundașul stânga brazilian.
De la ședința de pregătire a lipsit Pepe Bauza, cel care va veni în țară în cel mai scurt timp posibil. La rândul său nu a fost prezent nici Sidibe, acesta fiind învoit de staff pentru rezolvarea unor probleme de familie.
napoli antrenament
 
Lotul prezent la reunire: PORTARI: Gurău, Popa, Mogoșanu, Mario Enache, Firulescu
FUNDAȘI: Negru, Vodă, Gabi Enache, Paramatti, Papadopoulos, Duarte, Rici Grigore, Huyghebaert, Matheus Mascarenhas
MIJLOCAȘI:  Albu, Achim, Asamoah, Baeten, Van Durmen, Bahassa
ATACANȚI: Iancu, Ganea, Blănuță, Chițu