Nu te vom uita niciodată! 4 ani fară inegalabilul Ilie Balaci!

Ilie Balaci a decedat pe 21 octombrie 2018.

Peluza Sud Ilie Balaci

România varsă azi o lacrimă. 21 octombrie este ziua pe care toți suporterii Universității Craiova nu o vor uita niciodată. Este ziua în care marele nostru Ilie Balaci a plecat dintre noi mult prea devreme, la doar 62 de ani.

Într-o zi de duminică dimineața, în urmă cu patru ani, cel supranumit „Minunea blondă” s-a stins din viață în urma unui atac cerebral. Doctorii au încercat să-l resusciteze timp de o jumătate de oră, însă fără succes.

Născut la Bistreţ, judeţul Dolj, Balaci este considerat unul dintre cei mai mari fotbaliști români ai tuturor timpurilor. Ilie Balaci a debutat la Universitatea Craiova în august 1973 şi a fost unul dintre cei mai buni jucători echipei, deși foarte tânăr pe atunci, cel care a dus pe Știința spre primul titlu de campioană, în 1974. A început să joace fotbal la nouă ani la juniorii Universității Craiova şi a debutat în prima divizie la mai puţin de 17 ani (12 august 1973, Jiul Petroșani — Universitatea Craiova 1-1). Totodată, Ilie Balaci a debutat la echipa națională la doar 17 ani și jumătate, jucând într-un meci contra Franţei, pe care Românial-a pierdut, scor  0-1, pe 23 martie 1974. Ilie Balaci a jucat ultimul meci pentru naționala țării noastre în 1986, atunci când România a învins Austria, 4-0, pe data de 10 septembrie. Sub tricolor, Balaci a strâns 65 de selecții, reușind să marcheze 8 goluri.

Ca jucător al Universității Craiova, Ilie Balaci a câştigat trei titluri cu Știința, patru Cupe ale României şi a fost semifinalist al Cupei UEFA cu echipa din Bănie, care a devenit în sezonul 1982-1983 prima formație din ţara noastră care a ajuns într-o asemenea fază a competiței.