Congresul USR a aprobat fuziunea cu PLUS

Congresul USR a aprobat fuziunea cu PLUS, anunță Dan Barna. „Împreună suntem și mai hotârâți să luptăm pentru idealurile și principiile noastre”, anunță acesta.

Dan Barna Dacian Ciolos

„În urmă cu puțin timp Congresul USR a aprobat fuziunea cu PLUS. Am fost împreună de la început, am fost puternici în alianță, unirea este un pas firesc. Este ceea ce și-au dorit membrii noștri, este ceea ce ne-a cerut electoratul”, a scris liderul USR pe Facebook.

Potrivit acestuia, împreună cele două formațiuni sunt și mai hotârâte să lupte pentru idelurile și principiile lor, iar voința de a schimba România în bine este începând de sâmbătă „și mai puternică”.

„Vechile partide au avut timp de 30 de ani șansa să dovedească ce pot să facă. Acum e rândul generației noastre să decidă cum va arăta această țară”, mai scrie Dan Barna.

(sursa: Mediafax)