Obiectivul Guvernului PNL este de a ieşi din criză prin investiţii consistente

Guvernul #PNL a luat cele mai bune măsuri pentru combaterea efectelor economice ale epidemiei de coronavirus.

pnl economie

Este informaţia principală pe care Partidul Naţional Liberal a dat-o publicităţii printr-un comunicat recent.

Acest fapt este dovedit de datele publicate în ultima perioadă:

Potrivit statisticilor oficiale (INS), investițiile nete în economie au crescut cu 5%, în primul trimestru din 2020, comparativ cu primul trimestru din 2019.

În primele cinci luni din 2020, România a înregistrat cel mai înalt nivel de plăți pentru investiții din ultimii zece ani. Este o performanță remarcabilă, într-un moment dificil pentru economia globală.

Obiectivul guvernului PNL, de a ieși din criză, prin investiții consistente, este, astfel, confirmat prin fapte.

 

X

Right Click

No right click