Ludovic Orban, la Ford Craiova: „Am vizitat două secții și am văzut că nu există riscuri pentru angajați”

 

Premierul Ludovic Orban a vizitat, joi, Fabrica Ford Craiova, declarându-se mulțumit de faptul că reprezentanții companiei au luat măsuri pentru protejarea angajaților care au început munca din data de 4 mai, în contextul pandemiei de coronavirus. 

orban craiova1

Am venit la Craiova în semn de apreciere pentru decizia Companiei Ford de a reporni activitatea. Am discutat și despre soluții de susținere a unității și a industriei auto, o industrie fundamentală pentru economie. Această industrie trebuie să își mențină și chiar să își crească rolul. Am găsit aici soluții originale privind protejarea angajaților și le mulțumesc celor din conducere. Am fost în două secții, Caroserie și Motoare, și am văzut cum toată lumea poartă măști, viziere și că nu există riscuri pentru lucrători. Am văzut aceste adaptări, mpsuri pentru a proteja sănătatea angajaților”, a declarat Orban. 

După o analiză a situației actuale, a spus premierul, se va veni cu soluții de sprjin a acestui sector, cel auto. Compania Ford va fabrica noi modele de mașini.  

Am vorbit și despre un plan gradual de repornire a activității Ford și despre introducerea în fabricație a unor modele noi auto. Vom găsi soluții și vom analiza toate aceste aspecte. Obiectivul nostru cel mai important este, după ce vom depăși vârful epidemiei, să susținem puternic economia pentru a reveni la nivelul anterior izbucnirii epidemiei”, a completat premierul.    

La rândul său, Ian Pearson, președintele Ford România, a spus că în cadrul fabricii din Craiova au fost luate măsurile necesare pentru protecția angajaților. Totodată, acesta a anunțat că la Craiova au produs, până în prezent, aproximativ 16.000 de viziere, urmând să facă donații către instituțiile publice locale. 

O parte dintre angajații Ford Craiova a revenit la muncă în data de 4 mai, după o perioadă de șomaj tehnic.   

orban ford mai 1

Vizită Premier Ford Craiova5

 

X

Right Click

No right click