Moise Guran lasă baltă USR. Nu va mai coordona campania electorală

Moise Guran i-a anunțat miercuri seară pe liderii USR reuniți în ședința Biroului Național că nu își mai dorește să coordoneze campaniile electorale ale Alianței USR PLUS, potrivit unor surse din conducerea Uniunii.

 Moise Guran demisie USR campanie

Moise Guran a spus că a luat această decizie din motive personale. Inițial, Moise Guran nu a putut fi contactat pentru detalii suplimentare referitoare la decizia de retragere, dar ulterior a revenit cu o declarație pentru G4Media.ro.

”Este adevărat, dar numai dacă prin motive personale înțelegem diferențe de principii. Nu m-am înscris în USR, tot din motive personale”, a explicat el.

Pe 15 ianuarie, Moise Guran a anunțat că renunță definitiv la cariera de jurnalist și că își va asuma un rol politic. Decizia sa a venit după mai multe discuții cu liderii Alianței USR PLUS, Dan Barna și Dacian Cioloș.

Într-o conferință de presă susținută în aceeași zi, Dan Barna a explicat că Guran va fi implicat direct în coordonarea campaniilor alianței USR-PLUS pentru alegerile locale și alegerile parlamentare „indiferent dacă vom avea anticipate sau nu”.

X

Right Click

No right click