CRAIOVA: Amendamentele propuse de PNL la buget, respinse de PSD. Demonstrație cu pancarte

În ședința de astăzi a Consiliului Local a fost supus la vot bugetul pe anul 2024 al Craiovei. Consilierii liberali și-au susținut amendamentele pe care le-au depus în termenul prevăzut de lege.

240212 liberali

Amendamentele vizau introducerea canalizării și asfaltarea mai multor străzi (Poligonului, Giuseppe Verdi, Dimitrie Bolintineanu, Dobrogea, Tismana, Sulina, Alba Iulia), realizarea unor parcări supraterane, construirea unui pasaj suprateran la intersecția străzilor Decebal și Caracal și a altuia la intersecția străzii Tehnicii cu Calea București, construirea unui pasaj pietonal subteran la intersecția străzii Carol cu Calea București, realizarea infrastructurii subterane pentru rețele electrice și fibră optică, precum și înființarea unei secții ATI la Spitalul de Neurologie.

Toate aceste propuneri au reieșit în urma întâlnirilor pe care liberalii le-au avut cu cetățenii Craiovei. În decursul acestor întâlniri, locuitorii orașului s-au plâns de faptul că actuala administrație nu îi ascultă și ignoră toate mesajele și plângerile pe care le trimit către Primăria Craiova”, explică reprezentanții PNL Dolj, într-un comunicat de presă. 

240212 liberali 1

Înaintea ședinței, membrii PNL Craiova au organizat o demonstrație în fața locului unde s-a ținut ședința, pentru a susține proiectele pe care craiovenii le doresc și pentru a face auzită vocea orașului.

Deși legea spune că ședința este publică și orice cetățean are acces la astfel de întâlniri, liberalilor nu li s-a permis să intre în sală, la ordinul direct al reprezentanților administrației locale”, se mai arată în comunicat. 

Liberalii au purtat pancarte pe care erau scrise proiectele pe care le susțin.

240212 liberali 2

În ședință, majoritatea PSD a respins toate aceste amendamente fără niciun fel de explicații.

Aceasta este fața PSD – gestionează banul public după bunul plac, fără să țină cont de interesele craiovenilor”, conchid reprezentanții PNL Dolj.