Marcel Romanescu nu va mai fi candidatul PNL la alegerile din 2024

Marcel Romanescu nu va mai fi candidatul PNL la alegerile din 2024

Conducerea PNL Gorj a decis că Marcel Romanescu nu va mai fi candidatul partidului la Primăria Târgu-Jiu, la alegerile locale din 2024.

1 marcel romanescu stadion targu jiu

S-a votat în Biroul Politic Județean și, în unanimitate, s-a luat decizia să nu-l mai susținem la următoarele alegeri” declarat Ion Iordache, președintele PNL Gorj, la Interviurile Infinit FM.

Senatorul a precizat că inclusiv ceilalți primari PNL din județ au fost de acord cu această decizie.

Primarul Târgu-Jiului, Marcel Romanescu, consideră decizia PNL Gorj nedreaptă, dar nu l-a surprins.

La nivel național nu mai există ca un partid politic să nu-și susțină un primar, este primul exemplu. Se creează o breșă în PNL” declară edilul.

Romanescu spune că, în momentul de față, prima sa opțiune este Partidul Social-Democrat, acolo unde, s-a și transferat, deja, mare parte din fosta sa echipă de la PNL Târgu-Jiu.

Primarul neagă c-ar fi condiționat trecerea sa la PSD de instalarea directorului Edilitara, Adrian Dăianu, în fruntea organizației PSD Târgu-Jiu.