Antrenorul formației Dunărea Călărași, Cristi Pustai, a vorbit pentru Ediție.ro despre lupta pentru calificarea în play-off.
Cristi Pustai ne-a dezvăluit că Dunărea Călărași va încerca să ducă lupta pe două fronturi, Cupa României și Liga 2. "Nu avem ce să facem, iar după ce Turris s-a retras noi trebuie să mergem mai departe în Cupa României. Suntem angrenați pe două fronturi și vom vedea noi cum ne vom descurca. Însă obiectivul principal este calificarea noastră în play-off. Dar vreau să știți că lupta pentru primele 6 locuri o să fie la baionetă. Eu consider că până la locul 14 toate echipele pot spera la play-off.
Deși multi dau că principale favorite pentru promovare pe FC Universitatea și Rapid, totuși o să vedeți cât de dură o să fie lupta. Nu vă luați după rezultatele obținute în amicale de noi, Rapid, Petrolul, U Cluj și Craiova. Meciurile amicale sunt meciuri amicale, iar antrenorii vor să testeze unii jucători, dar și sisteme de joc. Nu puneți preț pe astfel de partide.
Meciurile oficiale sunt cele care contează. FCU s-a întărit în iarna asta Am văzut că și Rapid a renunțat la niște jucătorii și i-a dus pe alții. Fiecare a încercat să facă tot ce a putut în perioada transferurilor. Dar vă spun sincer că eu și acum am un regret în suflet pentu faptul că FCU ne-a batut în finalul meciului de la Severin. Cred că merităm totuși un rezultat de egalitate, dar recunosc că oltenii au fost cei mai buni din Liga 2 până în acest moment", a spus Pustai.