Peluza Sud 97 pregătește o nouă reprezentație de gală pe Ion Oblemenco!

Peluza Sud 97 va fi prezentă pe Ion Oblemenco la meciul România U21-Danemarca U21.

190924 FCU UCluj 01 peluza sud

Federația Română ce Fotbal a anunțat oficial că pe data de 31 martie 2020, România U21 se va confrunta cu Danemarca pe stadionul Ion Oblemenco din Bănie. Astfel că, la acest, meci peluza Sud 97, una dintre cele mai puternice galerii din România, cea care susține FC Universitatea Craiova, și-a anunțat deja prezența la acest joc.

Unul dintre liderii PS 97, Andrei Preda, cunoscut în rândul suporterilor Științei sub porecla de Gogașă, a anunțat pe pagina sa de facebook: "În timpul lung scurs de la construcția noului stadion am intrat în casa noastră de trei ori. Ultima dată am făcut spectacol când Știința a jucat cu Universitatea Cluj. Cu ochii în lacrimi am intrat a doua oară atunci când l-am condus pe ultimul drum pe Ilie Balaci. Prima data pe noul stadion am fost la meciul cu Suedia.

Chestia aia fascinantă pe care spectatorii au văzut-o în partea dreapta a ecranului se numește Peluza Sud.
Vom repeta figura la meciul naționalei mici. Vom fi acolo pentru tricolor. Știm că vom fi ignorați de comentatori, de presă, de cameramani. Noi nu mergem acolo pentru ei. Noi mergem acolo pentru copiii de la care așteptăm să-și dea viața pe teren pentru România. Noi mergem acolo pentru că acolo este casa noastră.
Pentru cei care ați ratat meciul cu Suedia sau înfruntarea din cupă a Universității Craiova cu U Cluj, aceasta este a treia ocazie să vedeți „Ion Oblemenco” așa cum era în vremea în care sufletul și crezul suporterilor nu era subiect de tranzacții juridice în tribunale"