EXCLUSIV. Ei sunt oamenii care au grijă de sănătatea jucătorilor Științei!

Genel Cernitu, 35 de ani și Mihai Ciobanu, 25 de ani, fac parte din staff-ul medical al Științei.

200210 interviu ciobanu cernitu

Suporterii lui FC Universitatea Craiova îi văd meci de meci pe cei doi băieți care iau loc pe banca de rezerve a Științei, iar aceștia, chiar dacă nu sunt cunoscuți opiniei publice, au un rol foarte important în viața de zi cu zi a uneia dintre cele mai mari echipe din România.

Ediție.ro se află în Antalya și și-a propus să vi-i prezinte în zilele următoare pe oamenii din spatele "scenei",  care au contribuția lor la succesul alb-albaștrilor.

Extrem de emoționat, dar cu simplitate și cu mult bun simț, asistentul medical Genel Cernitu este primul care începe dialogul cu Ediție.ro.

"Mă numesc Genel Cernitu. Am 35 de ani, din Craiova, și vreau să îi mulțumesc, încă de la începutul dialogului cu dumneavoastră, domnului Adrian Mititelu că mi-a dat un serviciu bun. Am pornit alături de Universitatea încă din Liga a patra și nu a fost deloc ușor să mergi și să o iei de la zero, prin coclauri. Dar noi ne-am ales această meserie și trebuie să fim la datorie, fie că este ploaie, vânt sau ninsoare. Noi trebuie să avem grijă de jucătorii Universității Craiova.

200203 02 avram genel masaj

Eu sunt asistent medical, dar îl ajut și pe colegul meu Mihai Ciobanu pe partea de masaj. Vreau să îi mulțumesc și lui, pe această cale, deoarece el a fost cel care m-a recomandat conducerii pentru angajare.

Am posibilitatea să stau în permanență cu jucătorii și trebuie să știi să lucrezi cu ei. Sunt zile când și ei sunt supărați, poate din cauza jocului sau a oboselii acumulate la antrenamente, dar noi trebuie să îi ajutăm să își revină.

Mă bucur că am șansa să lucrez cu domnul Eugen Trică, Mister, cum îi spun jucătorii așa îi spun și eu. Am observat că Mister vrea să îi facă pe acești băieți "Lei" adevărați. Și domnul Robert Săceanu are un rol important la această echipă și zi de zi încearcă să asigure totul ca lucrurile să meargă bine.

Sunt conștient că, de la Liga a doua, pretențiile vor crește, iar eu trebuie să muncesc mult mai mult. M-am atașat de această echipă și de tot ce înseamnă Universitatea Craiova. Avem la echipă și un preparator fizic foarte bun, iar eu mă bucur că am onoarea să lucrez lângă domnul Dan Vasilică", a spus Genel Cernitu.

Mihai Ciobanu: "Universitatea a devenit un stil de viață!"

Mai curajos în dialog, dar tot cu mult bun simț, Mihai Ciobanu, 25 de ani, maseorul lui FC Universitatea, ne povestește despre modul în care a ajuns la Știința, dar ne vorbește și despre fișa postului său.

"Sunt foarte bucuros că de trei ani lucrez la echipa cu care am ținut de mic copil. Am ajuns la Știința la doar 22 de ani, domnul Ovidiu Turcu mi-a propus acest lucru.

200203 02 dananae ciobanu masaj

Eu mă ocup la echipă de partea de masaj, dar fac și alte lucruri atunci cînd staff-ul are nevoie de serviciile mele. Mă bucur că mi s-a acordat încredere din partea conducerii, iar eu l-am recomandat pe Genel, deoarece mă înțeleg bine cu el. 

Mergem împreună cu echipa la meciuri și stăm în permanență lângă băieții noștri, dar cea mai mare satisfacție o simțim atunci când ne bucurăm cu toții în fața Peluzei Sud 97.  Este ceva de nedescris atunci când munca depusă de noi toți timp de o săptămână se încheie la finalul meciului cu o victorie și cu acel cântec în fața galeriei.

Le mulțumesc frumos suporterilor noștri că vin la meciuri și încurajează echipa. Îmi doresc enorm să rămân în proiectul Universității deoarece a devenit un stil de viață. De trei ani mergem zi de zi la serviciu pentru echipa noastră. În cel mai scurt timp vreau să încep cursurile și pentru kineo-terapie", a încheiat Mihai Ciobanu.

FC Universitatea Craiova

Magazinul Oficial FCU

Următoarele etape

Clasament Liga 3, Seria a IV-a

Loc Echipă J Pct
1. Universitatea Craiova 16 42
2. CS Șoimii Lipova 16 29
3. CS Crișul Chișineu Criș 16 28
4. ACS Flacăra Horezu 16 27
5. ACS Progresul Pecica 16 26
6. ACS Dumbrăvița 16 23
7. CS Hunedoara 16 23
8. CSC Ghiroda și Giarmata 16 21
9. CS Gloria Lunca-Teuz Cermei 16 21
10. Fortuna Becicherecu Mic 16 20
X

Right Click

No right click