EXCLUSIV. Vlad Pop: "Primele șase luni în tricoul Științei nu le voi uita niciodată!"

Vlad Pop abia așteaptă să joace împotriva Rapidului în meciul amical din Antalya.

191115 FCU Ghiroda 14 Pop

Tânărul mijlocaș central al lui FCU a recunoscut pentru Ediție că primele șase luni petrecute în tricoul lui FC Universitatea Craiova i-au produs clipe memorabile.

Cum au fost pentru tine primele șase luni jucate în tricoul lui FC Universitatea Craiova?

Primele 6 luni la FCU mi-au rezervat câteva clipe memorabile, pe care sigur nu le voi uita niciodată, de exemplu meciul din Cupa Romaniei împotriva celor de la U Cluj, disputat pe Ion Oblemenco cu 12.000 în tribune. Acest meci era un vis pentru mine pe când mă antrenam încă la Timișoara. Dar consider că m-am acomodat neașteptat de bine la Știința, din toate punctele de vedere.

Cum a fost pentru tine să te pregătești într-un cantonament în Austria?

Cantonamentul din Austria a fost o premieră pentru mine, deoarece nu m-am mai antrenat niciodată în strainatate până acum. Din punct de vedere fizic, pot spune ca mi-a fost destul de greu, recunosc acest lucru. Domnul Vasilică s-a asigurat că ne vom intoarce "rupți" acasă. Totuși, după turul de campionat făcut de noi s-a vazut clar că acest cantonament s-a dovedit folositor.

Ce așteptări ai pentru retur? Apropo, suporterii te-au poreclit noul Gerrard.....

În ceea ce privește returul, sper să menținem același ritm, să ne adjudecăm promovarea matematic cât de devreme posibil. Vreau să mai spun că am tot respectul pentru suporterii lui FC Universitatea Craiova, care au încredere în forțele mele, deși cred că "Gerrard" e un nume cam greu pentru mine.

191129 FCU Sebis 25 Pop Negru

Consideri că îți poți îmbunătăți jocul?

Evident că pot, mereu este loc de mai bine. Plus că sunt nemulțumit de evoluțiile mele din ultimele etape. Sunt foarte sincer când vă spun aceste lucruri, deoarece așa am simțit eu.

Te așteptai să aveți 13 puncte, o distanță destul de mare, față de echipa de pe locul doi în clasament?

Sincer mă așteptam să dominăm clasamentul, dar nu de o asemenea manieră. Dar, dacă stai să te gândești mai bine, este meritat locul pe care ne aflăm. Trebuie să ținem cont în primul rând de investițiile pe care le face patronul în noi, iar multe echipe din liga 1 și liga a doua și-ar dori să aibă condițiile de la noi.

190924 FCU UCluj 22 pop

Cum ai fost primit în vestiar de veteranii echipei?

Veteranii echipei chiar m-au primit frumos, mi-au acordat încredere, împreună cu Mister, atât la antrenamente cât și la meciuri, deși au fost momente când meritam să fiu tras la răspundere, după câteva greșeli din campionat. Mă refer la cea cu Carbunești sau cea de la primul gol al Universității Cluj, din Cupa României.

Vor urma două cantonamente pentru FC Universitatea Craiova, iar unul este în Antalya, cum comentezi?

Sunt sigur că în Antalya ne așteaptă câteva antrenamente grele, dar folositoare. Este bine că acum suntem obișnuiți cu modul de lucru al domnului preparator fizic Dan Vasilică, dânsul ne-a ajutat foarte mult. Așteptăm de asemenea și meciurile amicale cu echipe de renume, precum Rapid București.

FC Universitatea Craiova

Magazinul Oficial FCU

Următoarele etape

Clasament Liga 3, Seria a IV-a

Loc Echipă J Pct
1. Universitatea Craiova 16 42
2. CS Șoimii Lipova 16 29
3. CS Crișul Chișineu Criș 16 28
4. ACS Flacăra Horezu 16 27
5. ACS Progresul Pecica 16 26
6. ACS Dumbrăvița 16 23
7. CS Hunedoara 16 23
8. CSC Ghiroda și Giarmata 16 21
9. CS Gloria Lunca-Teuz Cermei 16 21
10. Fortuna Becicherecu Mic 16 20
X

Right Click

No right click