Sparge gheața Adrian Șter? Deplasare pentru FC Universitatea Craiova la Roșiori!

FC Universitatea Craiova va întâlni marți, de la ora 18:00, Sporting Roșiori.

ster

Știința mai are de disputat patru etape din campionatul Ligii III până la finalul sezonului, cel care ar fi trebuit să ne aducă promovarea în Liga 2. Însă din diferite motive, pe care nu mai are rost să le reamintim aici și acum, FCU va mai petrece din păcate încă un an în al treilea eșalon fotbalistic al României.

După înfrângerea de la Severin, cu formația secundă a celeilalte echipe din oraș, scor 0-3, FCU se pregătește acum pentru partida de la Roșiori, cea care are o miză importantă pentru gazde deoarece Sportig se află în lupta pentru salvarea de la retrogradare. Dar revenind la echipa alb-albaștrilor, Adrian Filip are câteva probleme importante de lot. Bălan este suspendat, iar Răducanu și Suciu sunt accidentați. Astfel că, în cazul în care Răducanu nu o să fie recuperat până la ora meciului, Adrian Șter rămâne unul dintre oamenii din atacul Științei care trebuie să fie responsabil cu golul.

Însă, până în acest moment, Adrian Șter nu a reușit niciun gol pentru Știința, dar acum are toate motivele să își treacă numele pe lista marcatorilor și să îi convingă pe oficialii Științei că merită să rămână de la vară în tricoul alb-albaștrilor.

PROGRAMUL ETAPEI 27

7 MAI

Flacăra Moreni-Pucioasa, ora 18:00

Viitorul Domnești-Bradu, ora 18:00

Sporting Roșiori-FC Universitatea Craiova,ora 18:00

CSU 2-FC Voluntari, ora 18:00

Filiași-Turris Măgurele, ora 18:00

Bascov-Alexandria, ora 18:00

Hermannstadt 2-Brașov,ora 18:00

Astra 2-Horezu, ora 18:00

Loc Echipă J V E Î Ma Pr G Pct
1. Universitatea Craiova 16 13 3 0 40 9 +31 42
2. CS Șoimii Lipova 16 8 5 3 32 15 +17 29
3. CS Crișul Chișineu Criș 16 8 4 4 21 19 +2 28
4. ACS Flacăra Horezu 16 8 3 5 22 15 +7 27
5. ACS Progresul Pecica 16 7 5 4 25 18 +7 26
6. ACS Dumbrăvița 16 6 5 5 32 23 +9 23
7. CS Hunedoara 16 7 2 7 31 31 0 23
8. CSC Ghiroda și Giarmata 16 6 3 7 29 25 +4 21
9. CS Gloria Lunca-Teuz Cermei 16 5 6 5 28 29 -1 21
10. Fortuna Becicherecu Mic 16 4 8 4 23 20 +3 20
11. CS Viitorul Dăești 16 5 5 6 35 39 -4 20
12. LPS Cetate Deva 16 4 6 6 16 19 -3 18
13. CS Național Sebiș 16 5 2 9 25 37 -12 17
14. ACSO Filiaşi 16 4 3 9 24 36 -12 15
15. CS Gilortul Tg. Cărbunești 16 3 2 11 14 37 -23 11
16. ACS Poli Timișoara 16 3 2 11 15 40 -25 11

X

Right Click

No right click