Ovidiu Stângă: „Eu aici am jucat și antrenat. În partea cealaltă doar am antrenat. Peluza Sud 97 este unică!"

Ovidiu Stângă a vorbit despre lupta lui FC Universitatea Craiova pentru promovare.

ovidiu stanga 3

Tehnicianul lui FC Universitatea Craiova este convins că în lupta pentru promovare din Liga 2 se vor angrena mai multe echipe și a declarat că va face tot ce depinde de el ca Știința să revină în Liga 1. Antrenorul alb-albaștrilor a dezvăluit că a fost și într-o vizită la patronul echipei, Adrian Mititelu.

Pentru mine este o plăcere să mâ întorc în locul drag mie. Aici este casa mea. Am venit cu sufletul și nu a fost importantă problema financiară. Tot timpul am venit acasă când a fost greu, niciodată când a fost bine. Acum este bine din punct de vedere sportiv. Felicit grupul, dar și pe cei care s-au ocupat de organizare.

OVI STANGA 3

Cu cât se vor lupta mai multe echipe pentru promovare, cu atît competiția va avea un interes și mai mare. Partea a doua a campionatului o să fie mai grea și din cazua condițiilor meteo care sunt acum, plus acest virus, care oricând îți poate da peste cap primul „11". Dar când este greu lupta este și una mult mai frumoasă. În acest moment sunt șase-șapte echipe care pot promova. Orice meci este greu. Emoțional sunt alături și Adrian Mititelu. Am avut o discuție telefonică cu domnul Mititelu și am fost și într-o vizită la dânsul. L-am găsit foarte pozitiv, chiar nu mă așteptam să îl întîlnesc așa de pozitiv, ținând cont de situația juridică în care este. Mi-a spus ce să le transmit din partea dânsului la băieți și mi-a zis să le spun că este alături de noi",a spus Stângă.

ovidiu stanga 5

În continuare, Ovidiu Stângă a vorbit și despre posibilitatea ca de la vară să fie două echipe din Craiova în Liga 1, dar a i-a adus în discuție și pe ultrașii din Peluza Sud 97.

„Din punct de vedere sportiv ar fi bine. În vremea mea, dacă nu era Electroputere poate că nu mai erau un Adi Ilie, Gabi Popescu, Ionel Dănciulescu sau Claudiu Niculescu. Deci oferim mai multe posturi de jucători în zonă. Eu sunt alături de FCU, pentru că eu aici am antrenat, aici am jucat. În partea cealată doar am antrenat. Este o diferență. Pentru mine Peluza Sud 97 este unică. Eu nu am avut niciodată conflicte cu ei, iar eu nu m-am avut casa vopsită. La FCU suporterii sunt mult mai înfocați. Sunt mult mai pătimași ca cei din partea cealaltă. Au rămas alături de echipă și au fost cu ei din Liga 4. Ei sunt mult mai fanatici", a spus Stângă.

fcu crisul 191019 11 peluza sud

FC Universitatea Craiova

Magazinul Oficial FCU

Următoarele etape

Marți, 9 Martie 2021
FC Universitatea vs CS Mioveni
19:00
Sâmbătă, 13 Martie 2021
Universitatea Cluj vs FC Universitatea
11:00

Clasament Liga 2, 2020-2021

Loc Echipă J Pct
1. FC Universitatea 15 31
2. AFK Csikszereda 16 28
3. ACS ASU Poli Timișoara 16 28
4. Petrolul Ploieşti 16 27
5. Dunărea Călăraşi 15 27
6. FC Rapid 16 27
7. Universitatea Cluj 15 26
8. SCM Gloria Buzău 17 25
9. Viitorul Pandurii Tg. Jiu 15 25
10. Farul Constanţa 16 25