EXCLUSIV. Adrian Filip a fost prezent în fața Comisiei de Disciplină. Ce s-a decis!

Antrenamentul de miercuri al oltenilor a fost condus de Mădălin Ciucă și Vali David.

Capture ANTRENAMENT

Până în acest moment membrii Comisiei de Disciplină au decis doar sancționarea lui Mădălin Ciucă, cu trei etape de suspendare, cele care au și trecut, după incidentele care au avut loc la finalul partidei cu Turris Măgurele, scor 0-1, de la Severin. În schimb, cu Eric Lincar, Adrian Filip și Vali David nu s-a luat momentan nici o decizie.

Ediție.ro a aflat că după ce în urmă cu o săptămână Vali David și Eric Lincar au fost prezenți în fața membrilor Comisei de Disciplină, prezidată de Daniel Cernat, miercuri a venit rândul antrenorului principal al oltenilor, Adrian Filip să ajungă în fața celor care judecă cazul respectiv. Însă nici de această dată nu s-a luat o decizie finală, deoarece s-a luat hotărârea să se acorde un alt termen pentru săptămâna viitoare.

X

Right Click

No right click