Rapidul a deraiat la Severin. Alb-albaștrii i-au făcut KO pe giuleșteni, 5-0!

FC Universitatea Craiova a umilit Rapidul în meciul derby al Ligii 2, scor 5-0.

radu negru

Adrian Iencsi a dorit să studieze video jocul Științei din ultimele etape, în vederea pregătirii meciului de la Severin, dar nu a înțeles nimic, după ce Nicolo Napoli i-a predat o adevărată lecție de fotbal. Trezindu-se în primul "11" al oltenilor cu Paramatti fundaș dreapta și cu Negru mijlocaș dreapta, fostul internațional nu a avut pic de reacție pe banca de rezerve iar jucătorii săi de pe teren au fost timp de 90 de minute doar purtători de tricouri, nu și fotbaliști.

Prezent după meci la interviul de la Digi, Iencsi a fost cu adevărat "turmentat" din cauza acestei înfrângeri umilitoare, după ce a dat vina pe arbitraj, iar ulterior a spus că elevii săi au dominat prima parte a întâlnirii. Cu siguranță antrenorul Rapidului văzuse un alt meci.

201010 fcu rapid diakite gol

Revenind la jocul de la Severin, Știința a deschis repede scorul prin Diallo, minutul 7. Fundașul central al alb-albaștrilor a reluat cu capul centrarea venită din corner de la Anghelina. Până să apuce ca antrenorul giuleștenilor să schimbe ceva în jocul Rapidului, sacul de goluri al giuleștenilor a început să se umple din mintul 22. Micuțul Negru preia balonul pe partea dreaptă, iar după ce avansează câțiva pași, prinde un trasor de la peste 25 de metri, care se oprește direct în plasa nefericitului Tătaru.

Când Iencsi se pregătea să își ia bluza de trenining de pe banca de rezerve și să meargă la vestiare, așteptând finalul primei reprize, Bălan marchează cu un șut spectaculos din afara careului, în minutul 45. Astfel că, antrenorul giuleștenilor se trezește după prima repriză cu un 3-0 categoric.

claudiu Balan

Dar, în loc ca Iencsi să schimbe ceva în jocul echipei sale după pauză, giuleștenii sunt în continuare la fel de aerieni, atât în defensivă cât și în atac. Răducanu marchează și el cu capul un gol, minutul 50, după o fază bine lucrată la antrenamente. Cum sacul încă nu era umplut, Claudiu Bălan înscrie golul de 5-0 pentru Știința, min 74.

201010 fcu rapid raducanu

Astfel, FC Universitatea Craiova câștigă categoric partida de la Severin, scor 5-0 și i-a făcut fericiți pe toți suporterii lui FCU, dar mai cu seamă pe cei 2.000 de ultrași din Peluza Sud 97, cei care au făcut un adevărat spectacol pirotehnic în afara stadionului.

SUD 97 

FC Universitatea Craiova: Popa – Paramatti (Raicea 66′), Gugu (cpt.), Diallo, Huyghebaert – Baeten ( Pop 81′),  Albu – Negru, Anghelina, Răducanu (V. Munteanu 66′, Ciolacu 81′) – Bălan (Compagno 81′)

Rezerve neutilizate: Mogoșanu – Diakite, M. Avram, Blidar
Antrenor: Nicolo Napoli

Rapid: Al. Tătaru –  Voicu (cpt.), R. Crișan, Nastos, Goge – D. Benzar (Sefer 65′), R. Costin (Jorza 79′), Fica – Drăghiceanu ( Dulca 65′), Ad. Bălan (Țîră 88′), Hlistei (Al. Pop 79′)
Rezerve neutilizate: Ciuculescu – Mocioacă, Bg. Manole, R. Ilie
Antrenor: Adrian Iencsi

 

Loc Echipă J V E Î Ma Pr G Pct
1. FC Universitatea 7 5 2 0 21 9 +12 17
2. Dunărea Călăraşi 6 4 1 1 10 5 +5 13
3. Farul Constanţa 7 4 1 2 10 7 +3 13
4. ACS ASU Poli Timișoara 7 3 3 1 6 4 +2 12
5. FC Metaloglobus 6 3 3 0 7 2 +5 12
6. FC Rapid 6 4 0 2 13 11 +2 12
7. Petrolul Ploieşti 7 3 2 2 14 6 +8 11
8. Universitatea Cluj 6 3 1 2 7 4 +3 10
9. AFK Csikszereda 6 3 1 2 8 6 +2 10
10. Viitorul Pandurii Tg. Jiu 6 3 1 2 13 12 +1 10
11. CS Mioveni 6 2 3 1 3 2 +1 9
12. CSM Reșița 6 2 2 2 2 7 -5 8
13. CS Concordia Chiajna 6 2 2 2 11 8 +3 8
14. Unirea Slobozia 6 2 1 3 7 8 -1 7
15. SCM Gloria Buzău 7 1 3 3 6 8 -2 6
16. Ripensia Timișoara 6 2 0 4 5 14 -9 6
17. ACS Comuna Recea 6 1 1 4 8 14 -6 4
18. CSM Slatina 6 1 1 4 5 9 -4 4
19. CS Aerostar Bacău 7 1 0 6 5 13 -8 3
20. Pandurii Târgu Jiu 6 0 0 6 2 14 -12 0
21. AFC Turris-Oltul 0 0 0

 

 

Magazinul Oficial FCU

Următoarele etape

Duminică, 26 Septembrie 2021
FC Botoșani vs FC Universitatea
18:00 | Botoșani