EXCLUSIV. Filip răsuflă ușurat. Ce s-a întâmplat la antrenamentele lui FCU!

FC Universitatea Craiova va disputa vineri, de la ora 17:00, la Severin, partida cu Bascov.

 Capture ANTRENAMENT

După foarte mult timp, în sfârșit, Adrian Filip a putut să se bazeze la antrenamente pe aproape toți jucătorii săi din lot. Totuși, Ediție.ro a aflat că singurul fotbalist care încă mai are probleme medicale este atacantul Alex Avram, dar acesta nu era oricum luat în calcul pentru meciul cu Bascov.

Avram a început să facă alergări abia la antrenamentul de miercuri, cel de la ora 16:30, după câteva zile de pauză, perioadă în care a tot fost suspect de ruptură musculară. Însă, mai mult ca sigur fostul atacant al brașovenilor nu va fi in lot pentru meciul împotriva celor de la Bascov, deoarece o să aibă nevoie de câteva zile bune de preg[tire pentru reacomodarea la efort. La rândul său fundașul, Constantin Grecu și-a revenit și el după problemele la inghinali la fel cum s-a întâmplat cu portarul Mogoșanu.

La antrenamentul de miercuri a asistat și patronul lui FC Universitatea Craiova, Adrian Mititelu.

Programul Etapei 24

Vineri

Voluntari 2-Astra 2, ora 17:00

FC Universitatea Craiova-Bascov, ora 17:00

Atletic Bradu-CSU 2, ora 17.00

Moreni-Sportig Roșiori, ora 17:00

Domnesti-Hermannstadt 2,ora 17.00

Sâmbătă

Pucioasa-Alexandria, ora 17:00

Turris Măgurele-Horezu, ora 17:00

Brașov-Filiași, ora 17:00

 

Loc Echipă J V E Î Ma Pr G Pct
1. FC Universitatea 16 13 3 0 40 9 +31 42
2. CS Șoimii Lipova 16 8 5 3 32 15 +17 29
3. CS Crișul Chișineu Criș 16 8 4 4 21 19 +2 28
4. ACS Flacăra Horezu 16 8 3 5 22 15 +7 27
5. ACS Progresul Pecica 16 7 5 4 25 18 +7 26
6. ACS Dumbrăvița 16 6 5 5 32 23 +9 23
7. CS Hunedoara 16 7 2 7 31 31 0 23
8. CSC Ghiroda și Giarmata 16 6 3 7 29 25 +4 21
9. CS Gloria Lunca-Teuz Cermei 16 5 6 5 28 29 -1 21
10. Fortuna Becicherecu Mic 16 4 8 4 23 20 +3 20
11. CS Viitorul Dăești 16 5 5 6 35 39 -4 20
12. LPS Cetate Deva 16 4 6 6 16 19 -3 18
13. CS Național Sebiș 16 5 2 9 25 37 -12 17
14. ACSO Filiaşi 16 4 3 9 24 36 -12 15
15. CS Gilortul Tg. Cărbunești 16 3 2 11 14 37 -23 11
16. ACS Poli Timișoara 16 3 2 11 15 40 -25 11

X

Right Click

No right click